Republica Moldova a depășit România în lupta împotriva corupției și se află pe poziția a 35-a la nivel global în Indexul Integrității Publice (IPI), cu șase locuri în fața României, scrie romaniacurata.ro, citată de IPN.
Republica Moldova se numără printre cele 22 de țări care au înregistrat îmbunătățiri în controlul corupției, în timp ce România stagnează. Topul IPI este condus de Danemarca, Norvegia, Finlanda, Noua Zeelandă și Estonia.
Prognoza globală a Centrul European de Cercetare în domeniul luptei Anticorupţie şi al Construirii Statului de Drept (ERCAS) pentru anul 2024 nu este una încurajatoare. „Nu există multe coaliții politice pentru buna guvernare, unificate printr-un singur program privind eliminarea privilegiilor și creșterea transparenței, în întreaga lume. Dacă societatea politică bună nu se asociază cu o mișcare deliberată clară, populiștii vor rămâne ceea ce au fost de ceva vreme – principalii câștigători politici din cauza nemulțumirii față de corupție”, previzionează directorul ERCAS, în analiza rezumativă intitulată „Cum va evolua corupția în 2024? Revizuirea trecutului pentru a prognoza viitorul”.
Republica Moldova excelează în ceea ce privește transparența (capitol la care intră în TOP 10 global) și cetățenia digitală. „Țara a adoptat toate legile și instituțiile anticorupție din repertoriu, în mare parte cu încurajarea și sprijinul financiar al comunității internaționale”.
„Verificarea actuală a sistemului judiciar este necesară, dar rezultatele rămân să fie validate de performanțele viitoare. Moldova are un record de transparență, ajungând în top zece la nivel mondial și are o masă critică de e-cetățeni. Țara are mare nevoie de sprijinul UE pentru a-și rezolva problemele structurale care subminează buna guvernare, zonele gri legate de Transnistria separatistă și moștenirea sa sovietică în general”, se arată în analiză pentru Republica Moldova.
Centrul European de Cercetare în domeniul luptei Anticorupţie şi al Construirii Statului de Drept a utilizat șase indicatori pentru Indexul Integrității Publice 2023. Aceștia sunt: transparența administrativă, servicii online, transparența bugetară, independența sistemului judiciar și (cetățenie digitală) E-cetățenie și libertatea presei.
- 🏆 LIVE din Nisporeni: Gala Sportivilor Dotați 2024 – Campionii pe scenă!
- Doi bătrâni și-au pierdut viața în incendii
- Droguri de 4,5 milioane de lei, confiscate la Bălți
- Pentru luna decembrie compensația medie va fi de 700 de lei
- Prudență maximă în trafic. Se circulă în condiții de lapoviță și ploaie