Ministerul Apărării din Rusia a anunţat marţi, 2 iunie, că va începe testele clinice pentru un vaccin împotriva COVID-19 pe un grup de 50 de militari care s-au oferit să participe la acest studiu medical, relatează agenția EFE, citată de Argepres.
Pentru a verifica siguranţa şi eficienţa vaccinului au fost selectaţi 50 de militari de la cazarme de pe teritoriul întregii țări, care s-au oferit să participe la teste, se afirmă într-un comunicat al Ministerului Apărării, prezentat de agenția TASS.
Vaccinul a fost elaborat cu participarea specialiştilor militari de la Centrul de Cercetare Ştiinţifică Nr. 48 al Ministerului Apărării, unde vor fi realizate şi primele teste clinice. Grupul are 50 de persoane. 45 de bărbați și 5 femei s-au oferit voluntar Potrivit comunicatului, un prim grup de voluntari se va prezenta miercuri la acest centru, unde vor fi supuşi unor analize medicale exhaustive înainte de începerea testelor. În ultima lună, toți voluntarii au fost supuși examinării și testării preliminare. Nu au fost diagnosticați cu nici o boală.
Ministrul apărării din Rusia:
În ultima lună, toți voluntarii au fost supuși examinării și testării preliminare. Nu au fost diagnosticați cu nici o boală.
În total, grupul cuprinde 45 de bărbați și 5 femei.
Pe 26 mai, ministrul rus al apărării, Serghei Şoigu, l-a informat pe preşedintele Vladimir Putin că testele clinice pentru noul vaccin se vor încheia la sfârşitul lunii iulie.
7 centre din Rusia lucrează pentru dezvoltarea unui vaccin.
Guvernul rus a anunţat că şapte centre ştiinţifice din ţară lucrează la dezvoltarea unui vaccin împotriva COVID-19. Săptămâna trecută, Ministerul Sănătăţii a anunţat înregistrarea primului medicament pentru tratarea COVID-19. Potrivit producătorilor săi, medicamentul Afivavir, dezvoltat pornind de la antiviralul japonez Favipivarir, este foarte eficient împotriva noului coronavirus şi că din 11 iunie spitalele ruse vor primi doze suficiente pentru 60.000 de tratamente.