ALBASAT
Societate

S-a dublat numărul persoanelor monitorizate electronic de INP

În prima jumătate a anului curent, numărul persoanelor monitorizate electronic de către Inspectoratul Național de Probațiune s-a dublat față de aceeași perioadă a anului trecut. În perioada ianuarie-iunie 2022, au fost monitorizate electronic 684 de persoane, transmite IPN cu referire la un comunicat de presă al Ministerului Justiției.

La fel, în ultimii ani a crescut numărul de condamnări la muncă neremunerată în folosul comunității. În prima jumătate a anului curent, au fost aplicate peste 3800 de sancțiuni și pedepse sub formă de muncă în folosul comunității, ceea ce constituie o creștere cu 3% față de primele șase luni ale anului trecut. Conform estimărilor, în urma executării acestor ore de muncă neremunerată, bugetele locale au înregistrat economii în valoare de peste 6,2 milioane de lei.

Peste o sută de minori au fost implicați în activități de resocializare și reintegrare și au beneficiat de consiliere psihologică, familială sau educațională, asistență juridică, cursuri de formare.

„Este loc pentru eficientizarea și îmbunătățirea activității INP. Sunt domenii care trebuie reformate. Ministerul Justiției va susține inițiativele legislative pentru consolidarea instituției probațiunii și alinierea practicilor la cele mai bune modele europene, creșterea integrității în rândul angajaților din probațiune, dezvoltarea programelor de probațiune, promovarea pedepselor alternative la detenție, în condițiile în care ne propunem să reducem din presiunea suprapopulării penitenciarelor”, a subliniat ministrul justiției, Sergiu Litvinenco, la ședința de raportare a activității INP.

Una dintre prioritățile ministerului este de a promova aplicarea mai pe larg a programelor probaționale. În prima jumătate a anului, INP a desfășurat 11 programe probaționale, în total fiind implicate 744 de persoane, cu 10% mai multe decât în aceeași perioadă a anului trecut. Scopul acestor programe este de a corecta comportamentul delicvent, pentru  a reduce riscul de recidivă și pentru a reintegra în societate persoanele care au comis infracțiuni.

Related posts

Au fost desemnați jurnaliștii anului 2019

Albasat

Ion Bouroș: Nu am pașaport românesc, aștept să mi-l întoarcă

AlbasatTV, Nisporeni

Festivalul Internațional „Trofeul Moldovei” – 14 Mai 2023, Iași: Triumful Ansamblului „Phoenix” din Nisporeni

AlbasatTV, Nisporeni

Leave a Comment