Creștinii ortodocși îi cinstesc, pe 12 iulie, pe Sfinții Apostoli Petru și Pavel, conform calendarului bisericesc de stil vechi. Sărbătoarea marchează încheierea Postului Sânpetrului, un post cu durată variabilă, care, în acest an, a început pe 16 iunie, transmite IPN.
Sfinții Apostoli Petru și Pavel sunt considerați „stâlpii Bisericii Ortodoxe”, doi oameni cu origini diferite, dar uniți în misiunea de a vesti Evanghelia lui Hristos.
Sfântul Petru purta inițial numele de Simon. A fost numit de Iisus Chefa – „piatră”, simbol al tăriei în credință. Născut în Betsaida Galileii, el a fost pescar până la chemarea sa de către Mântuitor. Sfântul Petru este fratele Apostolului Andrei, cunoscut mai ales pentru faptul că a fost primul chemat de Iisus Hristos dintre apostoli.
Sfântul Pavel, cunoscut mai întâi sub numele de Saul, s-a născut în Tarsul Ciliciei, actuala Turcie. Fost persecutor al creștinilor, convertit și renăscut spiritual, Pavel a devenit unul dintre cei mai neobosiți misionari ai creștinismului timpuriu.

