ALBASAT
Societate

Șase ani de Acord de Asociere cu UE

Pentru a doua jumătate a anului curent Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene (MAEIE) are drept prioritate negocierea unei noi Agende de Asociere dintre Republica Moldova și Uniunea Europeană, care va sta la baza elaborării unui nou Plan de acțiuni de implementare a Acordului de Asociere. Intențiile au fost comunicate de ministrul afacerilor externe și integrării europene, Oleg Țulea, în cadrul unui briefing de presă cu ocazia a șase ani de la ratificarea Acordului de Asociere RM-UE, transmite IPN.

Potrivit ministrului, obiectivul de integrare europeană rămâne o prioritate în interacțiunea ministerului cu instituțiile europene și statele membre ale UE. Acest lucru este realizat nu în detrimentul relațiilor cu statele non-UE, precum Rusia sau SUA, dă asigurări ministrul. Cât privește valorificarea oportunităților Parteneriatului Estic, ministrul menționează că Moldova este interesată să avanseze pe acțiuni precum: dezvoltarea unei interacțiuni pe dimensiunea de securitate, semnarea acordului de roaming la nivel de țări membre ale Parteneriatului Estic, facilitarea transportului rutier etc.

Referindu-se la rezultatele celor șase ani de la ratificarea Acordului de Asociere RM-UE, Oleg Țulea a menționat armonizarea actelor legislative. Aproximativ 360 de acte ale UE au fost transpuse pe deplin în legislația națională, altele 230 parțial. Un alt rezultat este că astăzi 65-66% din exporturi sunt orientate spre piața comunitară, iar peste două milioane de persoane au reușit să circule în spațiul comunitar fără vize.

În condițiile pandemiei, în prima jumătate a acestui an a existat o dinamică mai limitată în impestarea Acordului. Chiar și așa, s-au recuperat mai multe restanțe, subliniază ministrul. Cele mai mari acțiuni au vizat sectorul transportului, protecția mediului, măsuri sanitare și fitosanitare.  A fost adoptat și un calendar de recuperare a restanțelor până la finele acestui an.

S-a reușit adoptarea Strategiei Naționale Antidrog pentru anii 2020-2027 și a Planului de acțiuni. Adoptarea legii de modificare a Legii privind societățile de acțiuni, pentru transpunerea actelor europene. A fost adoptată Legea privind achizițiile în sectoarele energetice, apelor, serviciilor poștale. A fost finalizat și agreat planul de lucru pe marginea Acordului de recunoaștere mutuală a  operatorilor economici autorizați între UE și Republica Moldova. Acest acord este important în vederea facilitării schimburilor comerciale, prin simplificarea trecerii frontierei pentru operatorii economici autorizați.

Oleg Țulea a mai spus vă sunt discuții cu instituțiile europene, pentru evaluarea Consiliului Audiovizualului și Consiliului Concurenței. Proiectul Legii cu privire la organizațiile necomerciale a fost adoptat de Parlament și trece acum prin procedurile post-adoptare. Au avut loc acțiuni aferente consultărilor publice pe marginea Strategiei de reformă în sectorul justiției și a reformei CSM.

Acordul de Asociere între Republica Moldova, pe de o parte, şi Uniunea Europeană şi statele membre, pe de altă parte, a fost semnat la 27 iunie 2014 la Bruxelles, Belgia. Acordul a fost ratificat de Parlamentul Republicii Moldova pe 2 iulie 2014, iar de Parlamentul European pe 13 noiembrie 2014.

Related posts

99% procese verbale: PAS – 52,4%, BeCS – 27,3% și PPȘ – 5,7%

Albasat

Note de recunoștință – Concert LIVE în onoarea părinților și profesorilor Eugeniu și Maria Covalschi

AlbasatTV, Nisporeni

Peste 25 de milioane de lei – donații statului pentru combaterea COVID-19

Albasat

Leave a Comment