Carburanții s-ar putea ieftini semnificativ în perioada imediat următoare, deoarece prețul global al petrolului s-a prăbușit. OPEC nu a reușit să se înțeleagă cu Rusia privind o reducere a producției, așa că Arabia Saudită a decis să extragă mai mult petrol și să-l vândă mai ieftin, mai ales în Asia.
La deschiderea burselor, prețul pe piețele internaționale a scăzut și cu 30 la sută, cea mai mare depreciere de după începutul războiului din Golf, acum aproape trei decenii. Petrolul american WTI se tranzacționează la această oră cu puțin peste 28 de dolari, în timp ce vineri era 41 de dolari.
Iar indicele britanic Brent a ajuns la 32,6 dolari pentru un baril, în condițiile în care vineri era peste 45. Analiștii estimează că prețul ar putea ajunge și la 20 de dolari barilul anul acesta.