Nisporeniul a găzduit joi, 4 mai 2023, Masa Rotundă: Modele și bune practici de cooperare intercomunală, experiențele Franței și Republicii Moldova.
Evenimentul s-a desfășurat în contextul implementării proiectului „Consolidarea capacităților de guvernare și organizare a serviciilor publice de alimentare cu apă și sanitație din zona funcțională a bazinului râului Nârnova” și ținând cont de faptul că raionul Nisporeni și raionul Hancești urmează sa fondeze prima Asociației de Dezvoltare Intercomunitară, cu referință la 13 localități din bazinul râului Nârnova.
Ședința s-a materializat într-un schimb de experiențe cu omologii francezi în ceea ce privește gestionarea sistemul de aprovizionare cu apă și sanitație. Prezenți au fost reprezentanții autorităților publice locale din bazinul râului Nârnova, reprezentanții Ambasadei Franței, experți francezi din domeniu, precum și reprezentantul CALM. Cu acest prilej a fost organizată și o vizita la S.A „Apa Canal” Nisporeni.