Ziua Ușilor Deschise a avut loc la Școala Profesională Nisporeni. Aceasta se desfășoară, traditional, la sfârșitul anului de studii și este destinată absolvenților de gimnaziu, dar și tuturor celor care doresc să îmbrățișeze o meserie. Astfel vizitatorii sunt informați despre specialitățile care pot fi însușite în instituția de învățământ profesional.
Anul acesta mai bine de 400 de elevi au vizitat școala sus-menționată. Aceștia au venit din instituțiile publice locale, precum și din orașul și raionul Călărași.
Ei au avut posibilitatea să se informeze despre specialitățile care se studiază în instituția vizată, au adresat întrebări și au participat la masterclassuri organizate de elevii școlii.
Școala Profesională Nisporeni instruiește la următoarele specialități: Viticultor-Vinificator, Pomicultor, Cultivator-procesator de bacifere, Tractorist-Mașinist, Bucătar-Chelner, Cusătoreasă, Operator pentru suportul tehnic al calculatoarelor.
Instruirea se face 2 sau 3 ani, în funcție de modalitatea de studiu. Elevii care se înscriu pentru 3 ani obțin și certificate de absolvire a claselor a 10-a și a 11-a de liceu.
Din 2020 în Școala Profesională Nisporeni se studiază o nouă specialitate – Cultivator-procesator de bacifere. Cultivarea pomușoarelor devine tot mai populară în Moldova, iar instituția este unica din țară în care se studiază această ramură a agriculturii.
Elevii au vizitat mai multe laboratoare, printre care și cel de microvinificație, sera, biblioteca, sala de sport, recent renovată, dar și căminul școlii dotat cu toate cele necesare.
Despre școala în care au învățat și-au exprimat părerea unii elevi. Alții, potențiali elevi ai Școlii Profesionale Nisporeni, au avut doar cuvinte de apreciere. Iar managerul instituției a subliniat că alegerea și însușirea unei meserii sunt chezășia unei vieți asigurate.
La Ministerul Educației și Cercetării al Republicii Moldova sunt înregistrate 43 de școli profesionale.