ALBASAT
Actualitate

Se scumpesc țigaretele

În Monitorul Oficial din 24 noiembrie curent a fost publicată Legea pentru modificarea art.9 din Legea bugetului de stat pentru anul 2017, precum și Decretul de promulgare al respectivei legi.

Potrivit legii, prețul minim de comercializare al țigaretelor cu filtru, ovale, va fi de 10 lei, iar cel al țigaretelor fără filtru, cu muștiuc, va constitui 12 lei.

Reamintim că, prin Legea bugetului de stat pentru anul 2017 a fost introdus conceptul de “preț minim de comercializare cu amănuntul pentru țigarete”, acesta fiind stabilit pentru țigaretele cu filtru de 16 lei, iar pentru țigaretele fără filtru – 7 lei. Necesitatea prevederii unui preț minim de comercializare cu amănuntul pentru țigarete a avut drept obiective sporirea veniturilor la bugetul de stat, dar şi protecția sănătății populației și a pieței interne.

Pe de altă parte, unul din obiectivele majorării prețului de comercializare cu amănuntul al țigaretelor constă în reducerea consumului de tutun și a cheltuielilor anuale pentru sănătate legate de maladiile provocate de consumul de tutun. Potrivit documentului, aceste cheltuieli sunt estimate la peste 880 mil. lei anual. Totodată, estimările costurilor economice ale productivității pierdute legate de tutun, din cauza deceselor premature, spitalizării și tratamentului ambulatoriu au ajuns la circa 1,83 mil.lei.

Related posts

Un microbuz de pe ruta Chișinău-Costești s-a răsturnat. Patru pasageri au fost duși la spital

AlbasatTV, Nisporeni

Summit-ul NATO de la Vilnius a fost un succes și pentru Republica Moldova, opinii

AlbasatTV, Nisporeni

Cursul valutar oficial la 03.07.2023

AlbasatTV, Nisporeni

Leave a Comment