Societate

Ședințele de luni ale conducerii de vârf a țării nu vor avea loc în următoarea lună

Până în noiembrie, președintele Igor Dodon, președintele Parlamentului Zinaida Greceanîi și premierul Ion Chicu renunță la ședințele de luni, urmate de declarații pentru presă, având în vedere angajarea șefului statului în campania electorală pentru prezidențiale. „Evident, dialog între președinte, speaker și premier va fi, dar nu în format public, vom face ședințe pe măsura necesităților”, a declarat, luni, Igor Dodon după ședința conducerii de vârf a țării, transmite IPN.

„Pe data de 2 octombrie, vineri, se dă startul campaniei electorale pentru alegerile prezidențiale. Cel mai probabil, ședințe în formatul acesta, cum le facem noi luni, nu vor fi pe parcursul campanie electorale, pentru că noi considerăm…să nu fie interpretări de utilizare a imaginilor sau resurselor administrative”, a precizat președintele.

Șeful statului a mai spus că declarațiile despre pretinse falsificări și fraudare la alegeri „sunt lipsite de sens”. „Am văzut diferite declarații de pretinse falsificări și fraudare a alegerilor, noi nu vedem care este logica acestor declarații. Ați văzut că pentru numărul secțiilor de votare peste hotare s-a votat practic unanim – 8 din 9 membri ai CEC-ului”.

Potrivit lui Igor Dodon, cu 17 secții de votare deschise în Federația Rusă, 30 – în Italia, dar per total în UE – 86 de secții, nu poate fi vorba de o condiție mai avantajoasă în funcție de amplasarea estică sau vestică. „Probabil, cineva se obișnuiește cu gândul că va pierde aceste alegeri și începe să declare despre fraudare”, a mai spus Igor Dodon.

Related posts

Alte 186 de cazuri noi de infectare cu COVID-19 confirmate în Moldova

Albasat

Guvernul de la Londra, ținta ironiilor din cauza ”interdicției la sex” impusă pe fondul epidemiei

Albasat

10,72% din alegătorii înscrişi pe liste au votat până la ora 10.00

Albasat

Leave a Comment