Președinta Maia Sandu s-a declarat „tulburată de împușcăturile de la evenimentul de campanie al fostului președinte Trump. Violența politică nu-și are loc în societățile noastre. Îi doresc lui Donald Trump o recuperare rapidă. Condoleanțe prietenilor și familiei participantului la miting ucis în atac”, a scris Maia Sandu pe Platforma X, după ce asupra fostului președinte și actualului candidat la președinția americană s-a tras la un miting electoral, de unde el, rănit la ureche, a fost evacuat cu sânge pe față, au transmis ieri agențiile de pe mapamond, inclusiv AFP, preluate de IPN.
Din știri se poate deduce că Biroul Federal de Investigații a identificat un bărbat în vârstă de 20 de ani, Thomas Matthew Crooks, din Pennsylvania, pe care îl consideră „subiectul implicat” în tentativa de asasinare a fostului președinte Donald Trump. Atacatorul a luat viața unui participant la întrunire, care s-a aflat, din nefericire, pe linia de tragere între Trump și țintaș.
Parlamentarii republicani au anunțat investigații rapide pentru a clarifica cum a reușit lunetistul să înșele vigilența serviciilor secrete și să urce pe acoperișul unei clădiri din apropiere, de unde a reușit să tragă mai multe focuri înainte de a fi ucis, transmite Reuters.
„Cum i s-a permis unui lunetist cu o trusă completă de pușcă să se furișeze pe acoperișul cel mai apropiat unui candidat la președinție”, a întrebat pe rețelele de socializare X activistul conservator Jack Posobiec, un aliat al miliardarului Elon Musk. El a cerut conducerii CIA să demisioneze.
Președintele Camerei Reprezentanților Republican, Mike Johnson, a declarat pe rețelele de socializare că „Directorul serviciilor secrete Kimberly Cheatle și alți oficiali de la DHS (Departamentul pentru Securitate Internă) și FBI vor fi chemați la audieri în fața comitetelor noastre cât mai curând posibil”.
În pofida reacțiilor negative la adresa pazei, Donald Trump a mulțumit „serviciilor secrete și tuturor forțelor de ordine pentru reacția lor rapidă la focurile de armă. Mai important, vreau să îmi ofer condoleanțele familiei persoanei de la miting care a fost ucisă, precum și familiei persoanei care a fost rănită”.
Secretarul general al ONU, Antonio Guterres, a condamnat „fără echivoc” tentativa de asasinare a fostului președinte american Donald Trump, a declarat purtătorul său de cuvânt, potrivit AFP. El îi dorește președintelui Trump „însănătoșire grabnică”, a declarat purtătorul de cuvânt al lui Guterres, Stephane Dujarric, într-un comunicat remis Reuters. A fost ultimul miting al lui Donald Trump înainte de Convenția republicană unde urmează să fie nominalizat oficial drept candidat al Partidului Republican în fața președintelui democrat în exercițiu, Joe Biden, la alegerile din noiembrie.
next post