Miniștrii de externe ai Republicii Moldova și Portugaliei au convenit organizarea unui schimb de experiență pe politici publice în domeniul diasporei, cu accent pe digitalizare și servicii consulare moderne. Discuțiile au avut loc în SUA, unde delegațiile celor două state participă la cea de-a 76-a sesiune a Adunării Generale a Organizației Națiunilor Unite, transmite IPN.
„Vom continua eforturile diplomatice pentru a îmbunătăți cadrul juridic moldo-portughez în beneficiul cetățenilor noștri stabiliți în Portugalia și am exprimat interesul țării noastre de a prelua din experiența Portugaliei în domeniul mediului, managementului apelor, agriculturii ecologice, industriei ușoare, protecției și conservării patrimoniului național arhitectural”, a declarat viceprim-ministrul Nicu Popescu, ministru de externe, citat într-un comunicat de presă al Ministerului Afacerilor Externe și Integrării Europene al Republicii Moldova.
Nicu Popescu i-a adresat omologului portughez, Augusto Santos, rugămintea de a examina recunoașterea certificatelor de vaccinare emise de către autoritățile Republicii Moldova, pentru a putea călători fără restricții în Portugalia.
Partea portugheză a declarat despre susținerea plenară a autorităților de la Lisabona pentru parcursul european al Republicii Moldova. Șefii celor două diplomații au punctat rolul comunității cetățenilor Republicii Moldova din Portugalia, fiind de acord că diaspora moldovenească aduce o contribuție cu valoare adăugată dezvoltării societății portugheze și a relațiilor bilaterale.
- Colaborare internațională la Nisporeni: Ședință de lucru între IGP și experții Poliției Suedeze
- Primul caz de gripă în acest sezon
- Tik Tok ar putea fi închis, dacă prezintă pericol pentru securitatea statului, Igor Grosu
- Chișinăul va cere revizuirea refuzului Interpol de a-l anunța în căutare pe Plahotniuc
- Ministrul Popșoi a discutat cu omologul său israelian despre uciderea rabinului Zvi Kogan