Deputații se vor întruni în ultima ședință din sesiunea de primăvară 2023 a Parlamentului pe 31 iulie. În cadrul acesteia vor fi examinate mai multe proiecte, inclusiv propunerea Guvernului de prelungire a stării de urgență, transmite IPN.
Ordinea de zi a ultimei ședințe plenare din actuala sesiune a fost completată de către Biroul permanent. Astfel, deputații vor examina în lectură finală inițiativa legislativă care prevede îmbunătățirea mecanismului de selecție, evaluare și răspundere disciplinară a procurorilor, precum și proiectul legii taxei de stat.
De asemenea, în a doua lectură vor fi examinate inițiativa legislativă prin care se propune scutirea sindicatelor și patronatelor de achitare a taxei de înregistrare de stat, dar și proiectul de lege privind producția ecologică și etichetarea produselor ecologice și modificarea Legii cu privire la prevenirea și combaterea violenței în familie. Tot în a doua lectură va fi examinată ratificarea mai multor acorduri, precum și denunțarea unor acorduri încheiate pe platforma Comunității Statelor Independente.
Deputații vor mai examina, în prima lectură, inițiativa legislativă care presupune reformarea sistemului de asistență socială „Restart”, proiectul privind performanța energetică a clădirilor, precum și modificarea Legii securității statului.
Ședința Parlamentului din 31 iulie este programată pentru ora 10.00.
- MAE avertizează cetățenii moldoveni cu privire la controale extinse la frontiera Rusiei și Belarusului
- Flori, reculegere și emoție la Nisporeni. Vezi cum au fost comemorate victimele deportărilor staliniste
- Escrocherii prin centru de apel: circa 180 de persoane din Moldova, cercetate penal
- Maia Sandu, de Ziua comemorării victimelor deportărilor: Aceasta este adevărata față a ocupației sovietice
- Cupa Primarului la Fotbal 2026, în plină desfășurare la Nisporeni. Zece echipe luptă astăzi pentru trofeu

