ALBASAT
Actualitate

Shaorma ar putea fi interzisă în Uniunea Europeană! Conține o substanță care pune în pericol sănătatea

La inițiativa socialiștilor și verzilor din Parlamentul European, shaorma ar putea fi interzisă în Uniunea Europeană. Aceeași soartă o va avea și kebabul, dacă solicitările celor două grupuri politice vor fi adoptate. 

În Uniunea Europeană se consumă zilnic 500 de tone de carne pentru shaorma și kebab, potrivit unei statistici invocate de cotidianul german Bild.

O măsură pe care doresc să o impună socialiștii și verzii din Comisia pentru Mediu a Parlamentului European ar putea duce la dispariția shaormei și a kebabului de pe piață. De ce? Pentru că reprezentanții celor două grupuri politice vor să interzică folosirea fosfatului în conservarea cărnii folosite pentru cele două produse.

Fosfatul afectează inima și sistemul circulator

Fosfatul “leagă” apa și diferitele componente ale cărnii; în absența lui, carnea pusă la fript, pe obișnuitul rotisor vertical existent în orice shaormărie, s-ar usca și ar cădea. Problema este că fosfatul poate cauza serioase probleme de sănătate, inima și sistemul circulator fiind cele mai expuse.

Potrivit legislației europene în vigoare, folosirea fosfatului în procesul de conservare al cărnii este acceptată doar în cazul produselor proaspete, care nu au fost congelate. Jurnaliștii germani susțin însă că aproape toată carnea folosită în Uniunea Europeană pentru prepararea de shaorma și kebab este livrată comercianților înghețată și impregnată cu fosfat.

Creștin-democrații consideră măsura nejustificată

Dacă propunerea va fi adoptată de Parlamentul European, ea va reprezenta sentința de condamnare la moarte a acestei activități în întreaga Uniunea Europeană”, a declarat pentru Bild Kenan Koyuncu, președintele Asociației Producătorilor de Shaorma, Kebab și alte Produse Rotisate din Germania.

80% din cantitatea totală de carne pentru shaorma și kebab este produsă în Germania

Creștin-democrata Renate Sommer, expert în domeniul sănătății în Parlamentul European, îi acuză pe socialiști și pe verzi că provoacă panică cu inițiativa lor: “Prin consumul de shaorma și kebab, un cetățean al Uniunii Europene ingerează într-un an atât fosfat cât ar ingera dacă ar consuma 1,5 litri de Coca-Cola”, a declarat Sommer.

4200 mg pe zi este cantitatea maximă de fosfat pe care o poate ingera un om, fără să-și pună în pericol sănătatea, potrivit Autorității Europene pentru Siguranță Alimentară; o porție de shaorma sau kebab conține 134 mg de fosfat.  

Related posts

Nicu Popescu: Moldova și Ucraina au înregistrat progrese în implementarea recomandărilor Comisiei Europene

AlbasatTV, Nisporeni

Centrul Anticriză rămâne activ și în următoarele 72 de ore

AlbasatTV, Nisporeni

IGP despre drona căzută la Criuleni: Este de origine rusească

AlbasatTV, Nisporeni

Leave a Comment