Portal de știri
Societate

Singura garanție a securității Republicii Moldova este doar pacea, opinie

Războiul din Ucraina scoate la iveală vulnerabilitățile Republicii Moldova, în special pe cele energetice. O spune deputatul PAS, Lilian Carp. Potrivit parlamentarului, inflația, insuficiența resurselor energetice, atacurile cibernetice fac parte dintr-un război hibrid purtat de Rusia împotriva Republicii Moldova. În același timp, fostul vicepremier pentru Reintegrare, Alexandru Flenchea, spune că atât timp cât războiul continuă în Ucraina, Republica Moldova este supusă pericolelor, notează IPN.

Potrivit fostului vicepremier pentru Reintegrare, distrugerea unei rachete rusești de către sistemul antiaerian ucrainean, pe teritoriul Republicii Moldova este un precedent extrem de periculos. Potrivit lui Alexandru Flenchea incidentul reprezintă o extindere a războiului în afara hotarelor celor două țări beligerante.

„G7 a aprobat o declarație cu privire la acest război în care condamnă Federația Rusă pentru racheta căzută pe teritoriul Republicii Moldova. Vreau să cred că este o reacție la demersurile autorităților noastre. Acest incident este un precedent foarte periculos. Pentru prima dată de la începutul războiului teritoriul altei țări decât cele două implicate în război a fost afectat de un proiectil al uneia dintre părți. Orice acțiune am face acum pentru a ne întări capacitatea de apărare, va viza viitorul țării, nu pericolele imediate. Acum noi n-avem decât instrumente politice și diplomatice. Singura garanție a siguranței noastre este doar pacea”, a spus ex-vicepremierul pentru Reintegrare, Alexandru Flenchea, în cadrul emisiunii „Bună Seara” de la postul public de televiziune Moldova 1.

Și comentatorul politic Nicolae Negru califică drept extrem de grav incidentul de la Naslavcea și spune că autoritățile Republicii Moldova trebuie să se adreseze României și Ucrainei pentru a obține protecția spațiului aerian.

„Neutralitatea a fost adoptată în 1994 pentru a determina Rusia să-și retragă trupele de pe teritoriul Republicii Moldova. Dar Rusia a scuipat pe neutralitatea noastră, așa cum a făcut și în cazul neutralității Ucrainei în 2014. Securitatea noastră este amenințată nu pentru că suntem neutri, ci pentru că Rusia are planuri de expansiune, de refacere a Uniunii Sovietice în hotarele Rusiei istorice. Mâine-poimâne ne putem trezi cu o rachetă pe teritoriul Republicii Moldova, dintr-o greșeală sau dintr-o greșeală simulată din dorința de a se răzbuna pe acțiunile sau declarațiile actualei guvernări”, a spus comentatorul politic, Nicolae Negru.

În același context, deputatul PAS Lilian Carp vine cu prognoze sumbre și spune că sfârșitul războiului este încă departe, iar consecințele tragediei din Ucraina asupra situației economice și sociale din Republica Moldova devin tot mai acute. Reprezentantul guvernării spune că Rusia folosește crizele economice și energetice din Republica Moldova pentru a încerca schimbarea puterii.

„Tot ce se întâmplă astăzi în Republica Moldova, prețuri, insuficiență de energie, totul este cauzat de acest război din Ucraina. Din păcate, nu vedem un punct final al acestui război pentru că dacă Rusia termină să lupte, războiul se încheie, iar dacă Ucraina termină să lupte, ea nu va mai exista ca stat. După logica Rusiei, peste tot unde se vorbește limba rusă este lumea rusă și trebuie să facă parte din imperiul lor. Războiul nu este dus doar cu arma în mână, el are mai multe aspecte. Avem propaganda, atacuri cibernetice, alertele cu bombă care testează sistemul. Prin criza energetică se încearcă sporirea nemulțumirii maselor ca să răstoarne acest Guvern și să vină un Guvern prorus”, a spus deputatul PAS, Lilian Carp.

Ministerul de Externe de la Chișinău a anunțat la începutul săptămânii expulzarea unui diplomat rus, după ce o rachetă doborâtă de sistemul antiaerian ucrainean a căzut în localitatea Naslavcea din nordul țării.

Related posts

Cel puțin 29 de persoane au murit în China după ce un restaurant s-a prăbușit în timp ce un bătrân își serba ziua de naștere

Albasat

Бывший член ВСМ: Конкурсы, организованные учреждением, имитируются

Albasat

Soț și soție ajunși după gratii pentru trafic de persoane, iar copilul cuplului – la rude

Albasat

Leave a Comment