ALBASAT
Societate

Singurul continent fără COVID. Măsurile impuse celor care urmează să călătorească acolo

Antarctica a rămas singurul continent pe care coronavirusul nu a ajuns, iar cercetătorii care se pregătesc să pornească spre bazele de cercetare de pe continentul austral doresc să se asigure că nu vor duce cu ei acest virus, scrie Agerpres.

Din acest motiv, toţi oamenii de ştiinţă care urmează să călătorească în Antarctica vor rămâne pentru o perioadă de carantină în Noua Zeelandă, conform unui anunţ făcut joi de guvern.

Prima echipă de cercetători americani care face parte din programul antarctic de cercetare urmează să ajungă vineri în Noua Zeelandă, conform unui comunicat semnat de ministrul neo-zeelandez de externe Winston Peters. La sosire, cercetătorii vor rămâne în carantină timp de 14 zile, pe propria cheltuială, şi vor fi testaţi de două ori de COVID-19 înainte de a porni spre Antarctica, pe 24 august.

„Antarctica este singurul continent liber de COVID-19”, a subliniat Winston Peters. „Susţinerea staţiilor de cercetare din Antarctica prin intermediul Noii Zeelande este de importanţă critică pentru siguranţa şi binele colectiv al oamenilor, inclusiv al neo-zeelandezilor, în Antarctica, şi pentru continuarea unor importante activităţi ştiinţifice pe termen lung”, a adăugat el.

Anul acesta, din cauza pandemiei, programele de cercetare din Antarctica au fost reduse la menţinerea unor operaţiuni esenţiale de întreţinere şi de aprovizionare, cu derularea doar a activităţilor ştiinţifice prioritare. De obicei, un sezon de cercetare în Antarctica durează din august până în martie, cu participarea a peste 3.000 de cercetători şi personal auxiliar.

Din cauza pandemiei, numărul persoanelor care vor ajunge pe continentul austral în acest an este de aproximativ 800. Majoritatea celor care vor ajunge în acest an în bazele de cercetare din Antarctica sunt cercetători din Programul Antarctic al SUA, dar şi din Noua Zeelandă, Italia şi Coreea de Sud.

Related posts

Суд сектора Чокана Кишинёвского суда подал запрос в ВСМ после заявлений генерального прокурора

Albasat

Maia Sandu: Să fii un jurnalist onest înseamnă să fii un jurnalist liber

AlbasatTV, Nisporeni

Cursul valutar oficial la 26.09.2023

AlbasatTV, Nisporeni

Leave a Comment