ALBASAT
Societate

Soția unui condamnat acuză presiune fizică și psihologică asupra soțului aflat în detenție

Condamnații din Republica Moldova sunt deținuți în condiții inumane, fapt demonstrat de organele abilitate. Situația se complică în cazul deținuților care au o poziție civică activă. Este și cazul lui Grigore Băieșu. Avocatul acestuia, Dorin Cojocaru, afirmă că clientul său, din anul 2014, când a fost condamnat, are o poziție activă – deseori depune cereri și petiții în care semnalează ilegalitățile colaboratorilor din penitenciare, cât și condițiile inumane de detenție. În consecință, are de suferit nu doar el, dar și familia.

Într-o conferință de presă la IPN, Veronica Băieșu a spus că soțul ei a fost reținut în anul 2013. De atunci, scoate în vileag ilegalitățile la care este supus. „A fost agresat fizic în instituțiile în care se află. A fost ținut în subsoluri cu picioarele goale în apă și multe alte detalii care s-au răsfrânt asupra sănătății și asupra membrilor familiei”, a spus femeia. S-au făcut numeroase demersuri la Ministerul Justiției, Procuratură, dar răspunsurile au fost formale – că cele invocate în plângeri nu s-au demonstrat.

„Am fost nevoită să părăsesc țara cu copilul mic pentru a-l proteja de persoanele de pe urma cărora am fost supuși presiunilor și amenințărilor. Din cauză că nu s-au implicat organele direct vizate, pe parcurs, din 2013 și până în prezent, am devenit părți vătămate din cauza lumii criminale. Sunt cauze penale deschise, iar până azi nu sunt răspunsuri concrete”, susține Veronica Băieșu. Femeia spune că au fost prezentate dovezi și a reușit să obțină chiar și protecție pentru martori, însă doar pe hârtie.

„Nu spunem că suntem îngeri sau perfecți. Fiecare om în viață greșește, ca și în cazul lui Grigore. A greșit, da el își recunoaște vine și regretă foarte mult. A fost condamnat de către stat. Nici Constituția, nici Codul Penal nu prevede să fie supus acestor chinuri. A fost condamnat de către stat, i s-a stabilit o anumită pedeapsă și nu mai este necesar să fie presat psihologic într-atât ca să recurgă la sinucidere”, a declarat femeia, sugerând că în instituțiile penitenciare din țară sunt frecvente aceste cazuri.

Femeia a făcut apel către Ministerul Justiției, Parlament, Procuratură să se autosesizeze în privința acestui caz.

Related posts

Виорел Морарь: Вы не независимый и беспристрастный генеральный прокурор

Albasat

Спустя год после обрушения дома в Отачь, уголовное дело продолжается

Albasat

Cursul valutar oficial la 02.11.2023

AlbasatTV, Nisporeni

Leave a Comment