Spectacol de zile mari la Nisporeni şi invitaţie la teatru pentru toată familia. Teatrul Naţional Vasile Alecsandri din municipiul Bălţi a prezentat în premieră pe scena Centrului de Cultură şi Tineret Luceafărul din oraşul Nisporeni spectacolul Sânziana şi Pepelea de Vasile Alecsandri. Publicul spectator a admirat o veritabilă feerie naţională, precum a intitulat-o însuşi autorul, în regia lui Pavel Lupăcescu. Scenografia aparţine lui Adrian Suruceanu, iar muzica este semnată de Ghenadie Eni.









- Cadrele medicale și farmaciștii din Nisporeni, premiați pentru profesionalism și dedicare
- Guvernatoarea BNM: reformele financiare apropie Moldova de standardele europene
- Trenul Kiev–Chișinău va circula zilnic din 28 iunie, cu orar nou și vagon pentru copii
- La Otaci a fost inaugurat un nou sediu al Poliției de Frontieră, cu sprijinul UE
- Trafic suspendat pe un tronson al străzii Alexei Mateevici din Chișinău, din cauza Balului Absolvenților

