ALBASAT
Actualitate Societate

Stagii plătite în instituțiile publice din Moldova. Se poate aplica până pe 20 mai

Tinerii din Republica Moldova care își doresc o carieră în serviciul public pot aplica, până pe 20 mai, la unul dintre cele două programe de stagii plătite lansate de Guvern, în parteneriat cu Delegația Uniunii Europene. Inițiativa vizează studenții și absolvenții cu vârste cuprinse între 18 și 29 de ani, inclusiv cei care au făcut studiile peste hotare, transmite IPN.

Participanții selectați vor putea face stagii timp de la două până la șase luni în instituții precum Cancelaria de Stat, Parlament, Aparatul președintelui, ministere sau alte autorități administrative centrale. Potrivit autorităților, programele oferă nu doar o primă experiență profesională remunerată, ci și posibilitatea angajării ulterioare în funcții publice.

Tinerii care finalizează stagiul cu calificativul „foarte bine” pot fi propuși pentru angajare în funcții publice de execuție, fără a susține concurs. Totodată, aceștia vor fi incluși automat în corpul de rezervă al funcționarilor publici pentru o perioadă de un an.

Înscrierea se face online, pe platformele oficiale www.cariere.gov.md și www.eu4moldova.eu. În cadrul edițiilor precedente, peste 260 de tineri au participat la stagii în instituțiile statului, iar o parte dintre ei au fost ulterior angajați în aceleași structuri.

Related posts

Oфициальный курс валюты на дату 29.07.2020

Albasat

Eurovision 2021 a fost câștigat de Italia, cu o piesă rock

Albasat

Sunt sau nu nisporenienii adepţii cumpărăturilor online? Iată ce arată statisticile Oficiului Poștal din oraș

Albasat

Leave a Comment