ALBASAT
Actualitate Societate

Statul a preluat forțat sediul administrației SRL „Gările Auto Moderne”

După ce pe 19 august angajații Agenției Proprietății Publice și-au făcut apariția la SRL „Gările Auto Moderne” pentru a prelua forțat activele din gestiunea companiei, astăzi angajații întreprinderii de stat „Direcția pentru exploatarea bunurilor imobile” au intrat forțat în sediul administrației. La fața locului a venit și poliția, iar paza privată a fost înlăturată de la intrare. Reprezentanții SRL „Gările Auto Moderne”, care nu au fost lăsați să intre în clădire, au declarat că este vorba despre un abuz fără precedent, transmite IPN.

„Astăzi am fost martorii unui abuz, consider eu, fără precedent, care a fost realizat de către angajații întreprinderii de stat „Direcția pentru exploatarea bunurilor imobile”. Acest abuz s-a realizat nu fără ajutorul colaboratorilor Ministerului Afacerilor Interne, la indicația cărora, paza care asigura securitatea oficiilor a fost înlăturată de la intrarea în sediul administrației. Respectiv, reprezentanții direcției au pătruns în sediul administrației, în birourile de serviciu, unde se află lucrurile personale ale angajaților. Nouă nu ni s-a permis să participăm la această procedură”, a declarat Andrei Iosip, reprezentantul SRL „Gările Auto Moderne”.

Potrivit lui Andrei Iosip, accesul în sediu nu a fost asigurat de reprezentanții companiei pe motiv că pe rolul instanțelor de judecată sunt o serie de proceduri judiciare care au ca obiect suspendarea acțiunilor de executare a actelor emise de Agenția Proprietății Publice în vederea preluării complexului „Gărilor Auto Moderne”. „Partenerul privat a investit suma uriașă de 17 milioane de lei în modernizarea și eficientizarea complexului. Și fără ca să fie demarate proceduri de rambursare, APP în mod unilateral și ilegal a reziliat contractul de parteneriat public-privat, în pofida procedurilor judiciare”, a mai spus Andrei Iosip.

În decembrie 2018,  statul a semnat cu „Gările Auto Moderne” un contract de concesiune a autogărilor pe un termen de 25 de ani. Conform contractului, partenerul privat s-a obligat să modernizeze 30 de gări și stații auto, iar perioada executării lucrărilor nu trebuia să depășească trei ani. În august 2022, contractul a fost reziliat după ce o comisie de monitorizare a constatat neîndeplinirea planului de investiții asumat.  „Gările Auto Moderne” urma să predea în stare bună toate activele preluate în 2018 de la Întreprinderea de Stat Gările și Stațiile Auto.  APP a elaborat un plan de acțiuni și în maximum două luni, până pe 1 decembrie 2022, gările auto trebuiau deja să înceapă activitatea sub pavilionul unei întreprinderi de stat. Între timp, a demisionat șeful APP, după care a demisionat și următorul, până să fie numit Roman Cojuhari, care exercită și în prezent funcția de director APP. În august anul curent angajații APP au preluat forțat activele.

Related posts

În fiecare localitate ar trebui să existe un muzeu al deportărilor, opinie

AlbasatTV, Nisporeni

Un bărbat din Cepeleuți a ajuns la spital cu arsuri după un incendiu care i-a cuprins casa

Albasat

Portugalia pregătește noi reguli în turism. Va fi introdusă „eticheta de calitate”, care va fi valabilă 12 luni

Albasat

Leave a Comment