Un student la economie și finanțe a fost condamnat la 7 ani de închisoare pentru trafic de droguri. El a fost reținut în 2021, când a fost prins cu 60 de pliculețe de drog sintetic de tip PVP, transmite IPN.
Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale precizează că drogurile depistate, denumite „sare”, pot provoca paranoia sau halucinații și pot duce și la automutilarea consumatorului. Pe lângă cele 60 de pliculețe pe care le avea la el, la domiciliul din Chișinău au fost ridicate alte peste 100 de grame de același tip de droguri.
Tânărul este originar din Telenești, iar în perioada pandemiei COVID-19 era student la economie și finanțe. Acesta avea rolul de ambalare a drogurilor în pliculețe și livrare în ascunzișurile din Chișinău. Potrivit declarațiilor inculpatului, pentru fiecare pliculeț livrat era remunerat cu câte 3 dolari, livrând câte 10-20 de pliculețe pe zi.
După reținerea tânărului, în noiembrie 2021, a fost plasat în arest preventiv. Suplimentar pedepsei cu închisoarea, instanța de judecată a dat curs solicitării procurorului, care a solicitat confiscarea sumei de 10 mii de lei ridicate de la acesta și contravaloarea celor peste 50 de mii de lei primiți pe contul bancar (pe care tânărul îi cheltuise până la reținere), proveniți din vânzarea de droguri.
- 10 ani de impact: Cum a schimbat Incubatorul de Afaceri Nisporeni comunitatea locală
- Elevii din Nisporeni, premiați la Concursul Național „Șapte Note Muzicale”
- Cerb nobil, găsit împușcat pe un câmp din Călărași
- 94 de oameni fără acoperiș de-asupra capului sunt găzduiți la centrul din strada Haltei
- Mărfuri de contrabandă de un milion de lei, confiscate la Comrat și Chișinău