ALBASAT
Societate

Toate testele realizate în laboratoarele publice sunt gratuite, ministra sănătăţii

Toate testele care sunt realizate în laboratoarele publice pacienţilor referiţi de către sistemul medical sunt gratuite, indiferent de statutul pe care îl are persoana: asigurat sau neasigurat. „Aceste teste sunt acoperite din contul fondurilor de asigurări obligatorii de asitenţă medicală”, a declarat ministra sănătăţii, Viorica Dumbrăveanu, citată de IPN.

În cadrul unei conferințe de presă, Viorica Dumbrăveanu, referindu-se la testarea în cadrul laboratoarele publice, a precizat că referirea pacienţilor este realizată de către sistemul medical. „Noi am menţionat deja că există criterii clar determinate în ce circumstanţe sunt testate persoanele. Atunci când vorbim despre laboratoarele private, adresabilitatea este determinată, de fapt, din acea intenţie care este manifestată de către persoană sau deseori am avut şi situaţii când angajatorii solicitau testarea angajaţilor în cadrul acestor laboratoare, acoperind cheltuielile”, a spus ministra.

Șeful ANSP, Nicolae Furtună, a menţionat că, din cele zece laboratoare care la momentul actual asigură diagnosticul COVID-19, patru sunt private.

Referindu-se la revizuirea tacticii de testare, Nicolae Furtună a declart că testarea masivă nu este altceva decât „teste irosite şi potenţial de laborator sufocat şi supraîncărcat”. „Vedeţi ce se face în Georgia. Georgia respectă strict definiţia de caz şi nu se primeşte umflarea sistemului cu cazuri asimptomatice, ceea ce nu este în Republica Moldova. La capitolul testare şi teste eu personal, ca epidemiolog, nu am nicio remuşcare din ceea ce s-a făcut pănă acum”, a adăugat şeful ANSP.

Related posts

Circa 60 de școli practică învățarea mixtă – cu prezență și la distanță

Albasat

Eveniment de înmânare a certificatelor de grant pentru organizațiile beneficiare ale Programului de Granturi Locale al UE, Media și Comunicare

Albasat

Sergiu Litvinenco: Va fi extinsă lista candidaților la funcția de procuror general

Albasat

Leave a Comment