Creștinii ortodocși de stil vechi marchează în data de 27 octombrie sărbătoarea Sfintei Cuvioase Parascheva, considerată ocrotitoare a Moldovei. Această sărbătoare, cunoscută în popor sub numele de „Sfânta Vineri de Toamnă”, aduce numeroși credincioși la Mănăstirea Hîncu din raionul Nisporeni pentru a sărbători în liniște și comuniune spirituală.
Ordinea și securitatea publică au fost asigurate la cel mai înalt nivel de către polițiștii din Nisporeni, asigurând că evenimentul să se desfășoare într-un cadru pașnic și sigur. Nu au fost semnalate încălcări ale ordinii publice, iar polițiștii au fost prezenți pentru a dirija traficul și a se asigura că evenimentul decurge fără incidente.
Mănăstirea Hîncu a atras un număr impresionant de aproximativ 1.200 de persoane și aproximativ 300 de vehicule, ceea ce a dus la un trafic aglomerat în zonă. Cu toate acestea, eforturile coordonate ale autorităților au permis sărbătoarea să se desfășoare într-un mod sigur și organizat.
Această sărbătoare reprezintă un moment important pentru comunitatea locală și pentru toți cei care sărbătoresc Sfânta Cuvioasă Parascheva.