ALBASAT
Societate

Trei candidați la primăria satului Târnova, raionul Dondușeni

La funcția de primar al satului Târnova, raionul Dondușeni, în cadrul alegerilor locale din 6 septembrie, s-au înregistrat trei candidați, transmite IPN.

Primul în buletinul de vot este Victor Bodorin. Acesta candidează din partea Partidului Politic „Partidul Socialiștilor din Republica Moldova”, la care încă nu este membru, dar intenţionează să adere. Este fost membru al Partidului Comuniştilor, la care a aderat în 1984. Victor Bodorin s-a născut în anul 1964. Este căsătorit, nu are copii. Îndeplineşte funcţia de primar interimar al comunei Târnova din 12 noiembrie 2019. Până a intra în această funcţie, a activat în calitate de viceprimar pe o perioadă de trei mandate. În perioada Uniunii Sovietice, a fost, pe rând, şofer, mecanic auto, inginer-şef în cadrul Combinatului gospodăresc din localitate. Are studii medii la specialitatea mecanic auto, iar de profesie este şofer. Potrivit declaraţiei de venit, în perioada 1 ianuarie 2018-31 decembrie 2019, a obţinut venit de la locul de muncă de bază, gimnaziu şi primărie, de circa 54 de mii de lei. Victor Bodorin deţine în proprietate patru terenuri agricole şi două mijloace de transport.

Al doilea în buletinul de vot este Ion Lisnic, candidat din partea Partidului Democrat din Moldova, fost membru al Partidului Comuniştilor. Este consilier local de nouă ani, dintre care ultimii patru ani este şi viceprimar. Anterior acestor funcţii, din anul 1992 a fost lucrător sezonier peste hotare. Înainte de a merge peste hotare, a fost director al Clubului de adolescenţi din satul Baraboi din acelaşi raion, unde a fost repartizat ca tânăr specialist. A activat în funcţia de conducător al cercului artistic de pictură. Este de profesie pedagog, are studii medii de specialitate în pictură şi pedagogie. Are 56 de ani, este căsătorit, are doi copii şi nepoţi. Potrivit declaraţiei de venit, în perioada 1 ianuarie 2018-31 decembrie 2019, a beneficiat de un salariu de 4500 de lei lunar în funcţia de consilier local. Are în proprietate şapte terenuri agricole, o casă de locuit şi un apartament. De asemenea, deţine două automobile şi are deschis un cont bancar cu 350 de mii de lei.

Al treilea în buletinul de vot este Oleg Lisnic, candidat independent. Actualmente are statut de neangajat. În perioada 1 ianuarie 2018-31 decembrie 2019, a beneficiat de un venit de la locul de muncă, SRL „Teo Vera”, de 28 de mii de lei.
Deţine în proprietate, din 2001, patru terenuri agricole, o construcţie din 2020, obţinută prin donaţie şi un motocultor. Declară datorii la două bănci în sumă totală de 140 de mii de lei.

Alegerile locale noi sunt organizate ca urmare a demisie primarului, motivată prin alegerea acestuia în calitate de președinte al raionului Dondușeni.

Related posts

Tragedie într-o localitate din Nisporeni. O femeie a fost ucisă de propriul frate

Albasat

Meniu unic în grădinițele din capitală

Albasat

COVID-19 Nisporeni: 31 cazuri noi

Albasat

Leave a Comment