Pașapoartele Republicii Moldova cu termen de valabilitate extins pot fi folosite doar în statele care au confirmat recunoașterea deciziei autorităților moldovene. Până acum confirmarea a fost recepționată prin canale diplomatice de la Letonia, Israel și Federația Rusă, transmite IPN.
Ministerul Afacerilor Externe a notificat autoritățile străine despre decizia de extindere a valabilității pașapoartelor și a solicitat recunoașterea acestora drept documente de călătorie valabile. „Misiunile diplomatice și consulare realizează în continuare demersurile necesare în vederea obținerii acordului acestora pentru operaționalizarea deciziei Comisiei pentru Situații Excepționale. Pentru informații actualizate privind lista statelor care au acceptat decizia de extindere a termenului de valabilitate a pașapoartelor cetățenilor Republica Moldova, recomandăm să urmăriți canalele oficiale de comunicare ale MAEIE”, se arată într-un comunicat de presă al instituției.
Începând cu data de 1 iunie, se prelungeşte de drept până la 30 iunie 2023 termenul de valabilitate a pașaportului cetățeanului Republicii Moldova care a expirat sau, după caz, va expira până pe 31 decembrie 2022.
- Cod galben de instabilitate atmosferică în centrul și nordul țării
- Spitalul Raional Nisporeni are un nou director. Ina Sclifos preia conducerea după scandalul din Secția de Pediatrie
- Parlamentul Ungariei a modificat Constituția pentru a-l demite pe președintele țării
- Procurorii au pus sechestru pe bani, vehicule și alte bunuri în dosarul fraudelor bancare coordonate din Ucraina
- Viorica Zaharia: Libertatea editorială a presei depinde de libertatea ei financiară

