Nisporeni

UE//Din bani europeni, locuitorii din Călăraşi vor avea o rețea de apeduct și canalizare modernă

Oraşul Călăraşi va avea o infrastructură nouă de aprovizionare cu apă și canalizare, datorită suportului financiar al Uniunii Europene. Acest proiect este unul de anvergură pentru localitate, iar după ce va fi dat în exploatare, oamenii vor beneficia de servicii calitative de aprovizionare cu apă și canalizare, ceea ce va spori rata de conectare la apă potabilă.

Ion Olari, primarul oraşului Călăraşi

„Este un proiect foarte mare în oraşul Călăraşi. Este un proiect cu o valoare de peste 2,2 milioane de euro, un proiect finanţat de Uniunea Europeană, prin intermediul GIZ şi implementat de ADR Centru. Proiectul respectiv cuprinde reabilitarea a peste 11 kilometri de canalizare existent, reabilitarea a peste 4,9 kilometri de apeduct existent şi extinderea cu peste 4 kilometri de apeduct.  La moment, oraşul Călăraşi are o reţea învechită, moştenită de pe timpul Uniunii Sovietice, ceea ce reprezintă pierderi de peste 25, aproape 30% din apa extrasă. Această modernizare ar minimiza pierderile şi, nemijlocit, s-ar reflecta în tarif.” a menționat Ion Olari, primarul oraşului Călăraşi.

Arhitectorul-şef al oraşului Călăraşi este cel care supraveghează întregul proces, după ce tot el a realizat și proiectul tehnic. Funcționarul susține că lucrările de construcţie sunt în toi, iar în câteva luni, oamenii se vor bucura de apă potabilă la robinete.

Nicolae Preguza, arhitector- șef

„Memorandumul de înţelegere a fost semnat în anul 2018. Proiectul derulează din 2018. Timp de un an de zile a fost elaborat proiectul tehnic, deja cum noi suntem la etapa de lucrări, a fost eliberată autorizaţia de construcţie, lucrările decurg. Antreprenorul se mobilizează să aducă mai multe echipe pentru lucrările de construcţie. Comitetul de cetăţeni se implică activ. Ei au dreptul să monitorizeze lucrările, chiar dacă observă ceva neclarităţi, sau daca antreprenorul nu respectă proiectul, dumnealor sesizează primăria.” a spus Nicolae Preguza, arhitector- șef.

Noul apeduct este așteptat, cu entuziasm, și de locuitorii oraşului Călăraşi, care sunt nerăbdători să vadă lucrările gata.

Tot ce este nou, este binevnit. Oraşul are nevoie de apeduct, de apă curată, de calitate superioară şi, cu atât mai mult, dacă se vor folosi şi alte sate, tot este un plus mare şi cred că e foarte binevenită aceiaşi canalizare, acelaşi apeduct, pentru oameni, să fie cât mai bine şi mai calitativ. La moment este, dar eu cred că, ceea ce este renovat şi e nou, totuşi are valoare mai mare.

E foarte bine să avem apă la robinet. Cu apa de la fântână nu spălăm aşa bine. Canalizarea e foarte bine să fie peste tot. Ea este, dar nu e peste tot. Alţii nu au canalizre. Eu tot nu am avut canalizare, dar acum am tras şi sunt mulţumită.  A fi de dorit, toţi să aibă canalizare şi apă, fiindcă e foarte bine.  Sunt mulţi care vor canalizare, vor apă. Noi foarte mulţi ani am aşteptat.

Bineînţeles că este foarte important apeductul, atât cât şi canalizarea, pentru oraş, chiar şi pentru cetăţenii care sunt la marginea oraşului, pentru că şi ei au nevoie, pentru că ei tot au copii şi este de o maximă necesitate, pentru dezvoltare. Are o importanţă pentru orice om.

Proiectul „Reabilitarea și extinderea sistemelor de aprovizionare cu apă și canalizare în orașul Călărași” este finanțat de către Uniunea Europeană, în cooperare cu proiectul „Modernizarea Serviciilor Publice Locale în Republica Moldova”, implementat, la rândul său, de Agenția de Cooperare Internațională a Germaniei. Valoarea proiectului de construcţie a reţelelor de apeduct şi canalizare este de aproape 2,2 de milioane de euro.

AO Universal Media este beneficiara Programului de Granturi Locale al Uniunii Europene (UE) și implementează proiectul “Promovarea valorilor și a proiectelor europene” în Nisporeni, Ungheni, Hâncești, Călărași și Strășeni.

Programul de Granturi Locale este lansat în baza Cadrului Unic de Sprijin a UE, acordat pentru Republica Moldova (2017-2020) din cadrul Instrumentului European de Vecinătate, prin intermediul proiectului „Abilitarea cetățenilor din Republica Moldova” (2019-2021), finanțat de către Uniunea Europeană și implementat de Agenția de Cooperare Internațională a Germaniei (GIZ). Partenerul proiectului pentru creșterea potențialului de vizibilitate și implicare a cetățenilor este Asociația Presei Independente (API).

Related posts

Ziua de 12 mai a fost prilej de sărbătoare pentru asistentele medicale din cadrul Spitalului raional Nisporeni

Albasat

5 cazuri noi de COVID-19, confirmate în raionul Nisporeni. Bilanțul a ajuns la 101

Albasat

Număr alarmant de cazuri noi, în Nisporeni: 33 de infecții Covid-19 depistate în ultimele 24 de ore

Albasat

Leave a Comment