Propunerile legislative, inclusiv cu privire la limitarea puterii prezidențiale, depuse într-o manieră pripită și netransparentă în Parlament, au fost votate într-un mod care nu respectă procedurile parlamentare necesare, în ziua de joi, 3 decembrie. Mai mult, votarea a fost susținută de oameni identificați ca fiind implicați în corupție și în frauda bancară din 2014, lucru care prezintă riscul ca legislația să poată servi intereselor particulare. Notează o Declarație semnată de purtătorul de cuvânt al coordonatorului politicii externe și de securitate a Uniunii Europene, Peter Stano, transmite IPN.
În Declarație se spune că propunerile legislative au fost depuse la numai două săptămâni după ce poporul Republicii Moldova a ales un nou președinte. Alegerile au avut loc în așteptarea ca viitorul președinte să își poată exercita funcțiile conform Constituției în baza căreia a fost ales. Prin urmare, este esențial ca orice modificare cu privire la aceste funcții și puteri prezidențiale să respecte procedurile necesare, prevăzute legal, inclusiv în ce privește controlul democratic.
Peter Stano precizează că Uniunea Europeană se așteaptă ca toți factorii de decizie din Republica Moldova, o țară asociată UE, să respecte statul de drept și să garanteze democrația, în conformitate cu așteptările poporului și principiile esențiale ale Acordului de Asociere UE – Republica Moldova. „Parteneriatul Uniunii Europene cu Republica Moldova va rămâne axat pe oferirea de beneficii tangibile cetățenilor Republicii Moldova”, a menționat acesta.
PSRM, Partidul Șor și grupul Pentru Moldova au votat, pe 3 decembrie, într-o atmosferă de haos și dezordine, mai multe proiecte de legi, printre care legea bugetului, politica bugetar-fiscală pentru 2021, dar și trecerea SIS-ului din subordinea președintelui în subordinea Parlamentului.
- Maia Sandu: Moldova își poate consolida suveranitatea prin aderarea la UE
- Sentința în dosarul creditelor neperformante de la BEM va fi pronunțată pe 30 iulie
- Guvernul Veștea, respins de Parlament. Premierul desemnat a obținut doar 189 de voturi pentru, cu 44 mai puține decât necesarul
- Rectorul UTM confirmă cazarea muncitorilor străini în căminele fostei Universități Agrare
- Emil Ceban: Reforma fiscală va distruge sistemul medical, avizul nostru este negativ

