ALBASAT
Nisporeni Societate

UE//Spitalul din Nisporeni: condiții moderne și economii mai mari la facturi, datorită unui proiect european. Emisiune TV

De mai bine de doi ani, o parte importantă a Spitalului raional Nisporeni, este vorba de blocul principal, s-a transformat într-o clădire modernă și atractivă, gata oricând să concureze cu instituții medicale din țări europene. Și asta datorită unui proiect privind eficiența energetică, finanțat de ADR Centru, ce a costat în jur de 13 milioane de lei. Acesta a constat în realizarea unor lucrări ample de reparație, iar imediat ce au fost finisate, pacienții care ajung aici, fie pentru tratament, fie pentru reabilitare, beneficiază de condiții decente.

AO Universal Media este beneficiara Programului de Granturi Locale al Uniunii Europene (UE) și implementează proiectul “Promovarea valorilor și a proiectelor europene” în Nisporeni, Ungheni, Hâncești, Călărași și Strășeni.

Programul de Granturi Locale este lansat în baza Cadrului Unic de Sprijin a UE, acordat pentru Republica Moldova (2017-2020) din cadrul Instrumentului European de Vecinătate, prin intermediul proiectului „Abilitarea cetățenilor din Republica Moldova” (2019-2021), finanțat de către Uniunea Europeană și implementat de Agenția de Cooperare Internațională a Germaniei (GIZ). Partenerul proiectului pentru creșterea potențialului de vizibilitate și implicare a cetățenilor este Asociația Presei Independente (API).

Related posts

Cu 20 000 mai mulți copii în școli și grădinițe. 50% din bugetul capitalei – în educație

AlbasatTV, Nisporeni

Campanie pentru prevenirea consumului de droguri în rândul tinerilor

Albasat

Dionis Cenușa: Percepția UE față de Moldova este geopolitizată

Albasat

Leave a Comment