Societate

Un copil cu autism a fost găsit fără suflare, înecat în râul Cubolta

Corpul neînsuflețit al unui copil de opt ani din satul Moară de Piatră, raionul Drochia, a fost găsit aseară, 29 aprilie, în râul Cubolta. Potrivit versiunilor preliminare, băiatul s-a înecat.

Ina Moscaliuc, ofițer de presă al Inspectoratului de Poliție, a declarat pentru IPN că oamenii legii au fost alertați în jurul orei 20.30. Băiatul plecaseră de acasă pe la 19.00, în direcția râului Cubolta, unde la scurt timp i-a fost depistat cadavrul. Copilul a fost descoperit de unchiul său, care locuia în același sat. Corpul neînsuflețit a fost îndreptat pentru efectuarea unei expertize medico-legale pentru constatarea exactă a cauzei decesului.

Contactată de IPN, primarul localității, Vera Cutrani, a declarat că băiatul provine dintr-o familie foarte bună, ambii părinți fiind extrem de grijulii și care au depus eforturi pentru sănătatea băiatului. Copilul avea autism (o tulburare de comportament de origine neurobiologică). Primarul spune că membrii familiei îi erau mereu alături, dar într-un moment de neatenție s-a întâmplat tragedia. Râul se află la doar câteva sute de metri de gospodăria familiei.

Related posts

Cursul valutar oficial la 24.04.2020

Albasat

Cum va fi marketingul digital după pandemie? La ce să se aștepte IMM-ul?

Albasat

Дезинформация о COVID-19 в странах Восточного партнёрства

Albasat