ALBASAT
Fără categorie

Un moldovean a murit în urma prăbușirii unei porțiuni de pot în Italia

Printre victimele înregistrate ca urmare a prăbușirii în gol a unei porțiuni din viaductul Morandi din regiunea orașului Genova, Italia, este și un cetățean al Republicii Moldova, cu dublă cetățenie. Informația este confirmată de către Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene.

Presa italiană scrie că este vorba despre un bărbat de peste 40 de ani. Bilanțul morților a ajuns la 40. Operațiunile de scoatere a persoanelor prinse sub dărâmături Continuă.

Podul rutier s-a prăbușit marți, 14 august, peste o zonă industrială. Acesta s-a prăbușit pe o lungime de circa100 de metri, în timpul unei furtuni puternice. Podul rutier fusese construit în anii 60 ai secolului trecut și făcea parte din autostrada A10 care leagă Riviera franceză de cea italiană.

Premierul Pavel Filip a transmis un mesaj de condoleanțe poporului italian și tuturor familiilor îndurerate. Premierul a menționat că autoritățile se vor implica în oferirea asistenței necesare pentru repatrierea corpului concetățeanului nostru.

Related posts

În Finlanda, lupta împotriva dezinformării începe în școală: „Toată lumea este implicată” în depistarea trolilor și a informațiilor false

AlbasatTV, Nisporeni

Pensia de întreținere a copilului va fi actualizată, conform minimului de existență

AlbasatTV, Nisporeni

Un bărbat a murit după ce a căzut de la înălțime pe un șantier, de revelion

AlbasatTV, Nisporeni

Creșterea tarifelor la electricitate va împinge inflația la 10%, – economistul Veaceslav Ioniță

AlbasatTV, Nisporeni

47 de copii, născuți în prima zi a anului 2025

AlbasatTV, Nisporeni

80 de metri cubi de deșeuri, acumulate în 31 decembrie și 1 ianuarie în PMAN

AlbasatTV, Nisporeni

Vineri va crește cu 10% estimativ consumul de energie. Anunț Energocom

AlbasatTV, Nisporeni

Moldovagaz și Energocom propun ajutor regiunii transnistrene

AlbasatTV, Nisporeni

Vești bune pentru familiile cu copii: azi a fost finanțată achitarea indemnizațiilor

AlbasatTV, Nisporeni

Bugetul public național a încasat peste 70 de miliarde de lei pentru 2024

AlbasatTV, Nisporeni

Leave a Comment

Разное