Parlamentul a numit un nou membru în Comisia Electorală Centrală. Este vorba despre Vadim Filipov, care vine să-l înlocuiască Lilian Enciu, demisionat în iulie, transmite IPN.
Președinta Comisiei parlamentare juridică, numiri și imunități, Olesea Stamate, a declarat că Vadim Filipov este desemnat membru CEC până la expirarea mandatului Comisiei.
Filipov este licențiat în drept și are o diplomă de master în același domeniu. În perioada 2017-2021 a mai fost membru al Comisiei Electorale Centrale.
Comisia Electorală Centrală este un organ colegial, format din nouă membri. Un membru este desemnat de către președintele țării, ceilalți 8 membri sunt desemnați de către Parlament, cu respectarea reprezentării proporționale a majorității și a opoziției. Membrii CEC sunt inamovibili și nu pot fi membri ai partidelor și ai altor organizații social-politice.
- Nicolae Drumea: Cetățenii trebuie să verifice informațiile din mai multe surse
- Pașaportul moldovenesc va avea un nou design și mai multe elemente de securitate
- Ion Bouroș: „Dacă vrei să schimbi lucrurile, trebuie să-ți aduci și tu aportul”
- IGP: Drona care a explodat la Briceni ar fi de tip „Geran 4”
- ANRE va examina luni cererile de majorare a prețurilor la gaze și la agentul termic

