Un tânăr de 21 de ani, confirmat cu noul coronavirus, s-a stins din viață. Potrivit Ministerului Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, pacientul era din regiunea transnistreană și suferea de cancer, transmite IPN.
În total, Ministerul raportează astăzi, 24 mai, cinci decese asociate COVID-19. Totodată, sunt raportate 65 de cazuri noi de infectare, dintre care unul de import – din Portugalia. Aceasta după ce, au fost efectuate 2 723 de teste, dintre care 947 – teste Rapid-Antigen.
În total, în cadrul instituțiilor medico-sanitare spitalicești, sunt internați 737 de pacienți cu COVID-19, dintre care 111 în stare extrem de gravă. 16 pacienți sunt conectați la aparate de respirație asistată.
În tratament la domiciliu cu forme ușoare și moderate de COVID-19 se află 1 158 de persoane, iar 14 300 – sunt sub supraveghere la domiciliu.
Bilanțul cazurilor de COVID-19 a ajuns la 254 741, iar numărul total al deceselor– la 6 080.
- MAE condamnă încălcarea spațiului aerian al Republicii Moldova, după prăbușirea și explozia dronei la Copanca
- O dronă a explodat lângă satul Copanca. Ministerul Apărării: Ar fi vorba despre un aparat de tip Shahed
- Tinerii din Moldova își doresc copii, dar amână decizia până la stabilitate financiară – studiu
- Cinci candidați înscriși la concursul pentru funcția de director general al Teleradio-Moldova
- Vreme caldă în următoarele zile, cu ploi slabe la începutul săptămânii viitoare

