ALBASAT
Fără categorie

Uniunea Europeană a alocat Republicii Moldova 14,54 milioane de euro

Uniunea Europeană a alocat, pe 23 iulie, suma de 14,54 milioane de euro pentru finanțarea programelor de educație și formare profesională și punerea în aplicare a planului de acțiune pentru liberalizarea regimului de vize.

Într-un comunicat al Comisiei Europene se arată că pachetul financiar este un semn clar al sprijinului acordat de UE Republicii Moldova. Johannes Hahn, comisarul pentru politica europeană de vecinătate și negocieri privind extinderea, a

afirmat că „acesta este o dovadă a aprecierii acțiunilor deja întreprinse și o încurajare adresată autorităților să-și continue eforturile, în special în ceea ce privește consolidarea statului de drept și a democrației și lupta împotriva corupție”.

Plățile au fost reluate după o suspendare de aproape doi ani ca urmare a deteriorării situației din Republica Moldova în ceea ce privește statul de drept. „Guvernul recent învestit a luat o serie de decizii importante, care au permis UE să aprecieze că sunt îndeplinite condițiile pentru reluarea sprijinului bugetar acordat Republicii Moldova”, precizează comunicatul.

„Printre primele decizii luate s-a numărat inițiativa legislativă de anulare a sistemului electoral mixt anterior și punerea în aplicare a recomandărilor Comisiei de la Veneția. Parlamentul a instituit, de asemenea, o comisie de anchetă privind frauda bancară din 2014 și a adoptat decizii de sprijinire a depolitizării instituțiilor statului și de combatere a corupției”, se mai spune în comunicat.

Urmărește-ne pe rețelele de socializare:

https://www.facebook.com/albasat.nisporeni/

https://vk.com/id524319409

https://ok.ru/profile/564484387545

https://twitter.com/AlbasatL/

https://www.instagram.com/albasatdigitaltv/

Related posts

Republica Moldova rămâne o prioritate la Bruxelles, vicepreședintele Parlamentului European

AlbasatTV, Nisporeni

LIVE Nisporeni: Violența virtuală, un pericol real – Discuții cu specialiști

AlbasatTV, Nisporeni

Poliția și cadrele didactice din Nisporeni, unite în efortul de prevenire a consumului de droguri în școli

AlbasatTV, Nisporeni

Ministrul sănătății: Circa 50 de mii de persoane consumă droguri, inclusiv minori

AlbasatTV, Nisporeni

SUA reduc valabilitatea permiselor de muncă pentru imigranți, după atacul din Washington

AlbasatTV, Nisporeni

Avertizare pentru moldovenii din Grecia: trafic blocat din cauza protestelor

AlbasatTV, Nisporeni

Prețul minim pentru un pachet de țigări va fi 46,59 de lei în anul viitor

AlbasatTV, Nisporeni

Emil Ceban: Spun cu toată responsabilitatea că diplomele nu sunt false

AlbasatTV, Nisporeni

Cursul valutar oficial la 05.12.2025

Întreprinderea de stat Moldelectrica va fi reorganizată în societate pe acțiuni

AlbasatTV, Nisporeni

Leave a Comment