ALBASAT
Societate

Va fi creat Fondul de reducere a vulnerabilității energetice

Proiectul de lege privind crearea Fondului de reducere a vulnerabilității energetice a fost votat ieri, 15 iulie, în prima lectură de către majoritatea deputaților. Din acest fond vor fi oferite compensațiile în factură pentru gaze naturale, pentru energia termică și electricitate în așa fel încât factura pe care s-o achite cetățeanul să fie mai mică și să fie compensată de către Guvern. Compensația se face în baza unor criterii adiționale. Despre aceasta a anunțat
președintele Comisiei protecție socială, sănătate și familie, Dan Perciun, citat de IPN.

„Dacă anul trecut compensațiile au fost oferite fără diferențiere între beneficiari, de anul acesta se propune o abordare care va ține cont de mai mulți factori la stabilirea volumului compensației oferite. Proiectul de lege presupune cinci categorii de vulnerabilitate energetică în care vor fi împărțiți cetățenii Republicii Moldova, în funcție de componența familiei, de venit, de sursa de energie pe care o utilizează”, a precizat el la o conferință de presă.

De asemenea, statul va oferi subvenții pentru înlocuirea electrocasnicelor cu electrocasnice mai performante și care consumă mai puțin, pentru modernizarea sistemelor individuale de încălzire, pentru izolarea și termoizolarea apartamentelor și a locuințelor în ansamblu. „Va exista în cadrul acestui fond o linie separată de finanțare pentru asemenea măsuri în așa fel încât să reducem consumul, făcând uz de metode și mijloace mai eficiente de generare a căldurii”, a spus Dan Perciun.

Fondul prevede posibilitatea finanțării și altor măsuri orientate în această direcție, cum ar fi procurarea de lemne sau alte necesități care s-ar putea să apară. La momentul actual, sunt bugetate circa 400 de milioane de lei în cadrul acestui fond din bugetul de stat pentru anul 2022 și adițional un miliard de lei pentru anul 2023.

Proiectul de lege va fi votat în a două lectură până la finalul lunii iulie. Va fi elaborat un sistem informațional care va permite înscrierea online a cetățenilor pentru a beneficia de aceste compensații, dar va exista și posibilitatea completării fizice a cererii de acordare a compensației.

Anul trecut circa un milion de gospodării au beneficiat de compensații în factură.

Related posts

Transmisiune LIVE: Întâlnirea mediului de afaceri din Nisporeni cu administrația publică locală

AlbasatTV, Nisporeni

Impresia generală, la nivelul UE, este că Moldova a întârziat cu anumite reforme, europarlamentar

Albasat

Natalia Gavrilița: Moldova va beneficia de suport în procesul de integrare europeană

Albasat

Leave a Comment