Nisporeni Societate

Viața de zi cu zi, tot mai scumpă: au crescut prețurile la legume și fructe

Avem un nou val de scumpiri! Au crescut preţurile la legume şi la unele fructe. Spre deosebire de luna decembrie anul trecut, acestea costă mai mult, în medie, cu  patru  lei pentru un kilogram.  În aceste condiţii unii  oameni se uită doar la producţie şi se întorc într-un picior şi pleacă acasă, iar alţii fac cumpărăturile necesare doar că în cantităţi mai mici.

La Piața din Nisporeni, în luna decembrie, un kilogram de cartofi de import putea fi cumpărat cu aproximativ şase lei, însă acum costă, în medie, cu 4 lei mai mult.Cei drept, preţul la cartofii autohtoni, nu s-a majorat. S-a scumpit şi usturoiul cu 10 lei, ceapa cu un leu, roşiile şi castraveţii cu 3 lei. Dacă până acum costau 35 kg, deja acestea sunt cumpărate cu 38-40 de lei kilogramul. Şi preţul la ouă s-a majorat cu 3 lei, iar la produsele lactate cu până la 10 lei.

Comercianții recunosc că au crescut preţurile , însă doar la produsele de import şi depind în mare măsură de calitatea acestora, dar şi de producător.  Iar asta pentru că ei singuri le procură la un preţ mai mare de la intermediari. Totodată, vânzătorii spun că sunt nevoiţi să scumpească marfa, pentru că s-au majorat şi taxele vamale.

 ALINA PÂRLICI, COMERCIANTĂ: “Cumpără câte un kg, două, preţurile sunt mari. Au crescut preţurile şi lumea nu-şi permite să cumpere.  La cartofi, la ceapă au crescut, roşiile, castraveţii. S-au ridicat taxele la vamă şi de asta şi preţurile s-au scumpit. Scumpesc ei, noi tot suntem nevoiţi să scumpim, pur şi simplu trebuie să acoperim şi noi cheltuielile. 

– Dintre fructe, care s-au scumpit?

– Madarinele, au fost 20 de lei, acum sunt 25 de lei. Toate fructele au crescut de la 2 până la 5 lei.  Kiwi au crescut cu 3 lei, erau 27, acum sunt 30 de lei.” 

 ANGELA MUNTEANU,  COMERCIANTĂ: “Usturoiul are preţul de 40 de lei, 45 de lei, cel de casă, şi 35 de lei, depinde de calitate. Cartofii începând de la 7,8 chiar şi 9 lei preţul, că sunt mai calitative. S-au mai săltat preţurile. La fasole au crescut preţurile cu doi lei.  Ale noastre au rămas la fel, cu preţurile. Se aude că o să se ridice, dar până când nu se vede la timpul de faţă. Numai cele de import, cauza este devamarea. Asta e.  Poama tot s-a ridicat tare.  Luam cu 15 lei kg de struguri, dar acum  e scumpă tare, chiar a ajuns la 30 de lei.”

Cumpărătorii spun că prețurile piperate le cam golesc buzunarele, însă n-au încotro şi procură măcar strictul necesar.

 “Noi am venit la piaţă să facem cumpărături, am venit cu un plan, dar s-a primit altul, că s–a scumpit totul. Cartofii îi luam cu 5,50 lei mai înainte, acum sunt 8, 9 lei kg, ceapa e 7-8 lei kg. Bananele care le-am cumpărat la copii, că am 4 copii, erau 19 lei, apoi 22, iar acum 27 de lei. Pentru un pachet dăm o mie de lei.  N-am cumpărat totul ce am plănuit de acasă, că e scump totul.”

“ Au crescut, erau 5-6 lei kg de cartofi, acum sunt 7,9,10 şi 12 lei, e scumpuşor.  Bate la buzunar şi numai cu pensia nu cumperi legume.”

 “Cumpără lumea, ce o să facă?! De mâncare trebuie să mănânci, numai că salariile sunt mici.  Aseară la tv a arătat cum un parlamentar a văzut cum oamenii trăiesc pe lună cu 65 de dolari şi a încercat şi el să trăiască cu aceşti bani şi a slăbit cu 8 kg şi a văzut că nu-i ajung aceşti bani. Aşa şi la noi parlamentarii trebuie să aibă grijă să ridice salariile şi pensiile la oameni.”

“După pensiile noastre, sunt mari preţurile, ce să mai vorbim. Primim cîte 700 de lei, dar aici preţurile sunt de 20-30 de lei kg, cam nu ne aranjează.  Usturoi, iată o să cumpărăm.  Nişte castraveţi o să luăm, câteva roşii o să cumpărăm că e ziua mea de naştere şi o să ne vină oaspeţi.”

Experţii economici susţin că scumpirile sunt generate şi de faptul că, în ultima perioadă, leul s-a depreciat faţă de euro cu aproximativ 2,5%. Precizăm că preţurile la morcov, ardei iute şi cel dulce, varză, ridiche, sfeclă şi ciuperci rămân neschimbate.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Related posts

Снижена цена на электроэнергию, поставляемую „Energocom”

Albasat

Oфициальный курс валюты на дату 30.04.2020

Albasat

Физические лица могут уплатить подоходный налог без начисления пени до 29 мая

Albasat

Leave a Comment