Acum 71 de ani, în noaptea de 5 spre 6 iulie 1949, în Basarabia a fost organizat unul dintre cele mai mari genocid al băștinașilor – cel mai mare val al deportărilor staliniste. Fila istorică cumplită nu poate fi uitată nici de locuitorii oraşului Nisporeni. Astfel, un grup de oameni au participat la un miting de comemorare în memoria celor care au avut de suferit de pe urma deportărilor sovietice.
La evenimentul de comemorare a fost ţinută şi o slujbă de pomenire în memoria celor care au trecut în nefiiinţă în timpul deportărilor, dar şi pentru sănătatea celor care sunt în viaţă.
Oamenii au adus un omagiu şi au depus flori la placa comemorativă, instalată în fața Casei Naționale de Cultură.
Acum 71 de ani, zeci de mii de oameni au fost scoși cu forța din case și au fost duși să muncească în Siberia sau Kasahstan. Printre aceștia se numără și Iacob Mitrofan din Nisporeni, care își amintește cu durere în suflet despre ororile deportărilor. Bărbatul povestește că avea 5 anişori, când împreună cu părinţii şi un frate au fost scoși forțat din casă.
Iacob Mitrofan, victimă a deportărilor: „Aveam 5 anişori şi am sărit din maşină şi am fugit la ciobanul care păştea oile. Iar o femeie care era în maşină a strigat:”Un copil a sărit din maşină!” S-a oprit toată coloana aceea, iar soldaţii mă fugăreau printre oi, dar câinii nu le dădeau voie, ei au împuşcat câinii şi m-au prins pe mine şi m-au aruncat ca pe o rufă în maşină. Apoi, eu am adormit, m-am trezit la Bucovăţ, iar acolo ne-au încărcat în vagoane. S-au enervat soldaţii aceia pe noi şi nu ne-au dat voie să luăm nimic cu noi. Am ajuns în Siberia. Fratele a decedat acolo de foame, acolo s-a născut sora mea. Eu umblam pe la gunoişte unde găseam mâncare şi aduceam. Nu a fost uşor, îşi băteau joc de noi, iar când ne-am întors înapoi, eram deja duşmanii nărodului. La institut, ca să fiu admis, nu mi-a dat voie. Dacă aflau că ai fost deportat, nu îţi dădeau voie ca să intri la învăţătură.”
Victimă a stalinismului a fost şi Gheorghe Ciochină. Bărbatul povesteşte că în Siberia a suferit foamete groaznică, frig nemilos, chinuri nemaipomenite şi umilinţe de neimaginat.
Gheorghe Ciochină, victimă a deportărilor: „Aveam un an şi jumătate când ne-au deportat. Eu nu ţin minte că eram copil mic, dar din spusele părinţilor, a fost foarte greu, trei săptămâni am mers pe drum, când am ajuns acolo, ne-au repartizat unde au trăit japonezii şi acolo a început să fie frig. Acolo erau friguri mari, spinarea era îngheţată, părinţii mă ţineau pe braţe, unul pe o parte, altul pe altă parte ca să nu îngheţăm. A fost greu, închipuiţi-vă să te ia de aici cu nimic şi să te ducă acolo.”
Din raionul Nisporeni au fost deportați peste 760 de oameni. În prezent, în viață au rămas doar 150.
„Părinţii mei erau recent căsătoriţi. Pe mama nu au luat-o, dar l-au luat pe tata şi pe bunica, însă mama s-a dus şi ea că nu ştia unde se duc. Am întrebat-o: „Mamă de ce te-ai dus? Dacă eram cununată…Şi s-a dus după el în Siberia. Ei au stat până în anul 1958. Eu m-am născut acolo, în regiunea Tiumen. Eu cred că noi trebuie să păstrăm memoria şi să spunem copiilor noştri să o păstreze ca să transmită din generaţie în generaţie.”
Petru Ciobanu, parohul bisericii „Adormirea Maicii Domnului” din Nisporeni: “Aceste deportări din 1949 au avut un specific aparte, pentru că se spune că toată elita Basarabiei, în cel de-al doilea val de deportări, au fost deportaţi. Cel mai dureros a fost că au fost deportaţi toţi cei care au simţit româneşte, au trăit româneşte şi au vorbit româneşte. Se spune că toţi cei care au colaborat cu autorităţile române, anume pe aceştia i-au încadrat în cel de-al doilea val de deportări, şi, nu în ultimul rând, pe oamenii chiaburi, oamenii gospodari.”
În cadrul operațiunii din iulie 1949, denumită conspirativ IUG, a avut loc cel mai mare val de deportări din Basarabia. Datele oficiale arată că peste 35 de mii de moldoveni au fost trimişi în Siberia și în nordul Kazahstanului. Totuși, în realitate, specialiștii susțin că numărul deportaților ar fi mult mai mare.
