Cazul polonez este un model de succes: Polonia este vedeta regiunii în materie de absorbţie a fondurilor europene. O divizare administrativă care oferă regiunilor autonomie, oameni bine pregătiţi – acestea sunt elementele esenţiale care contribuie la acest succes. Ministrul polonez al dezvoltării regionale, Jerzy Kwiecinski spune că Polonia a utilizat eficient banii europeni, iar acest rezultat se reflectă în creşterea economică.
Succesul polonez se traduce prin sute de km de cale ferată, autostrăzi şi investiţii masive în educaţie, IT, sănătate, conform ministrului Dezvoltării Regionale din Polonia.
Împărţirea teritorială a Poloniei, care a intrat în vigoare în ianuarie 1999, se bazează pe un nou model, cu trei niveluri: comună (gmina), districtul (powiat) şi voievodatul (województwo), care funcţionează pe principiile descentralizării şi auto-guvernarii. Comunele şi districtele reprezintă unităţi de guvernare locală, iar statutul voievodatelor este acela de unitate de conducere, responsabilă de executarea politicii regionale, fiind unitatea de înalt nivel teritorial cu o guvernare mixtă între guvernul central şi auto-guvernare. Polonia are deci 16 regiuni care au putere, comparabile cu regiunile autonome din Spania sau Italia. Acestea au un parlament local, „sejmik”, şi un consiliu executiv condus de un preşedinte „marszałek”. Regiunile colectează anumite impozite, atât de la persoane fizice cât şi de la întreprinzătorii privaţi.
Majoritatea fondurilor concepute pentru a dezvolta zonele regionale, adică, banii UE pentru drumuri, spitale, educaţie, sunt sub managementul autorităţilor regionale. Aceste autorităţi negociază direct cu Comisia Europeană. Ministerul Dezvoltării Regionale participa la aceste discuţii, dar nu le dictează regiunilor ce să facă.
Succesul Poloniei nu e întâmplător. Oamenii care se ocupă de atragerea fondurilor europene au fost şcoliţi la Bruxelles, cu mult înainte de integrarea europeană a Poloniei. Apoi, au participat la o serie de cursuri în ţară.
