Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale anunță că vor fi prelevate probe pentru a stabili dacă noua tulpină indiană (Delta) a virusului SARS-CoV-2 este prezentă în Moldova. Acestea vor fi transmise la laboratorul din Germania, pentru secvențiere.
„În contextul răspândirii cazurilor de infectare cu noua tulpină indiană (Delta) a virusului SARS-CoV-2 la nivel global, inclusiv în țările vecine, precum România și Ucraina, facem un apel către cetățenii Republicii Moldova să dea dovadă de vigilență sporită și să respecte cu strictețe măsurile de prevenire și control al infecției COVID-19. Totodată, îndemnăm cetățenii să se vaccineze împotriva COVID-19, vaccinul având o eficiență crescută inclusiv împotriva noii tulpini”, precizează autoritățile din sănătate.
Potrivit MSMPS, în continuare este obligatoriu ca populația, inclusiv persoanele vaccinate împotriva COVID-19, să poarte masca de protecție în spațiile închise, să evite aglomerațiile, să-și dezinfecteze regulat mâinile, să păstreze distanța de siguranță de cel puțin un metru. În cazul apariției simptomelor de febră, tuse, dificultăți de respirație și alte simptome concomitente, persoanele sunt îndemnate să apeleze imediat la medic.
Tulpina Delta este mai contagioasă și se răspândește mai rapid, iar cea mai eficientă măsură de protecție este vaccinarea împotriva COVID-19, concomitent cu respectarea măsurilor generale de protecție.
Până pe 24 iunie, în Republica Moldova au fost raportate 256 387 de cazuri de infectare cu noul coronavirus. Bilanțul deceselor asociate cu COVID-19 a ajuns la 6 180.
- Poliția din Nisporeni avertizează: Pericol major pe gheața râurilor și lacurilor
- Ger puternic și polei: avertismentul poliției pentru locuitorii raionului Nisporeni
- Deconectări de lumină și în nordul țării. Sunt afectați circa 2 700 de consumatori
- În jur de 1 700 de consumatori rămâneau joi dimineața fără curent electric
- BERD a investit peste 500 mln euro anul trecut în Moldova, aproape dublu față de 2024

