ALBASAT
Nisporeni Societate

Vor trece şcoala bărbăţiei: 15 tineri din Nisporeni au fost încorporaţi în Armata Naţională

Vor îmbrăca haine militare şi vor încălţa cizme soldăţeşti. Vorbim despre 15 tineri din raionul Nisporeni care au fost încorporaţi în Armata Naţională. Băieţii şi-au luat rămas bun pentru un an de la cei dragi, pentru a face şcoala bărbăţiei. Aceştia vor satisface serviciul militar în termen în Unitatea Militară Brigada Infanterie Motorizată nr. 2 din Chişinău.

Potrivit reprezentanţilor Secţiei Militare din Nisporeni a fost îndeplinită sarcina de recrutare în proporţie de 100 %.

Tatiana Bzovîi, specialist secția militară Nisporeni: “Astăzi din raionul Nisporeni au fost încorporaţi 15 tineri. Sarcina pusă în faţa Secţiei Militare Nisporeni a fost de 11 recruţi, însă am avut câţiva în plus, în cazul în care în ziua încorporării ori nu se prezintă, ori prezintă careva probleme de sănătate, de aceea se pregătesc din timp ca cineva să fie în rezervă. Pentru a fi încorporaţi tinerii trec Comisia Medico-Militară, care este formată din mai mulţi medici specialişti, care evaluează starea de sănătate şi le pun dacă sunt apţi sau nu sunt apţi pentru a satisface serviciul militar.”

Recruţii spun că sunt pregătiţi pentru viaţa de cazarmă. Aceştia susţin că milităria îi va face mai responsabili.

Ion Sandu, recrut:   “Va fi o lecţie de viaţă, vom învăţa lucruri noi pe care nu le-am ştiut, te face mai bărbat. Acum e obligatoriu să faci armată, nu e aşa, vrei –  te duci, nu vrei-  nu te duci.

  • Înseamnă că tu nu ţi-ai dori, de fapt, să faci armată?!
  • Nu prea. Acolo o să fie altă mâncare, altă mamă şi tată o să ai. Ce-i drept o să fiu mai bărbat, mai copt la minte, vezi ce-i acela greu şi trebuie să ştii cum să te descurci.”

 Ion Lupei, recrut: “O lecţie de viaţă şi să mă fac mai bărbat.  Părinţii îmi spuneau să nu fac armată, dar eu voiam să fac. Îmi place să fac armată şi de mic copil am dorit la armată.  Am să vin acasă şi am să mă duc să lucrez mai departe, dar acolo nu am să rămân. Dar pe parcursul anului, se va vedea, eu acum zic aşa, dar pe parcurs multe se întâmplă.”

Cel mai mult,  părinţii au fost copleşiţi de emoţii. Unii dintre ei chiar au vărsat lacrimi.

 “E dureros. Îi urăm o slujbă uşoară, să fie sănătos şi să se respecte unul cu altul acolo. Sperăm că duminică să ne ducem la dânşii. Bine că e aici şi nu se duce prin ţări străine. Aici, cred că o să ne ducem mai des.  E dureros că întotdeauna a fost lângă noi şi când se duce cineva din casă, e trist.”

“E trist că ne despărţim, nu e o distanţă atât de mare, dar totuşi ne-am obişnuit cu dumnealui şi acum pleacă şi  o să-mi lipsească. Sunt mamă şi trebuie să vizităm copilul să vedem ce copil am educat, cum se comportă,  în primul rând. Cred că am educat copil normal, dar nu ştim cum acolo se va comporta. Acela e bărbat care face armată într-adevăr, mai prinde ceva la minte, se maturizeză. Armata în viaţă te face om. Sper să fie un băiat mult mai copt la minte şi un băiat cumsecade. Să ne bucurăm când va reveni.”

Alături de recruţi au fost şi iubitele  lor, care le-au promis că îi vor aştepta nerăbdătoare să se întoarcă din Armată.  Acestea speră că,  cele 12 luni vor zbura ca vântul.

“Desigur, o să-l aştept. Eu sunt sigură de asta. O să  mă strădui să-l vizitez destul de des şi sper că o să fie totul bine.”

 – O să-i duceţi dorul?

  • Desigur.
  • Cât de des o să-l vizitaţi?
  • Cât mai des, cu atât mai bine. Îi doresc Armată uşoară şi să treacă timpul cât mai repede şi să vină acasă.”

Luna viitoare alţi tineri din localităţile raionului Nisporeni vor fi încorporaţi în rândurile Armatei Naţionale.

Tatiana Bzovîi, specialist secția militară Nisporeni: “Orice încorporare are două etape.Următoarea etapă este în 22 iulie şi sunt planificaţi 17 recruţi pentru etapa următoare.  Ei iarăşi urmează să fie selectaţi, să treacă Comisia Medicală, să fi apreciaţi pentru serviciul militar şi să nu prezinte careva semne de boală.”

Tinerii au fost petrecuţi de părinţi, prieteni şi rude, care le-au urat “Armată uşoară”, iar despărţirea nu a trecut fără lacrimi.

Încorporarea în serviciul militar se efectuează pe etape, conform Planului de încorporare în Forțele Armate, elaborat de Ministerul Apărării. Anul acesta din cauza pandemiei de coronavirus tinerii nu au fost încorporați în primăvară, aşa cum era în fiecare an, ci procesul a fost amânat pentru luna curentă.

Serviciul militar în termen în Armata Națională durează 12 luni, iar cel cu termen redus — 3 luni, pentru acesta fiind înrolați absolvenți ai instituțiilor de învățământ superior.

Precizăm că în anul 2019, în total, au fost încorporaţi 53 de recruţi  din raionul Nisporeni.

 

 

 

Related posts

Un obuz din timpul celui de-al Doilea Război Mondial a fost descoperită în grădina unei gospodării din oraşul Nisporeni

Albasat

Moldova a cucerit 11 medalii la Europenele de karate shotokan printre seniori

AlbasatTV, Nisporeni

O bancă amână pentru trei luni plata ratelor la credite

Albasat

Leave a Comment