ALBASAT
Societate

Vot final pentru proiectul de lege cu privire la funcționarea limbilor vorbite

Vot final pentru proiectul de lege cu privire la funcționarea limbilor vorbite pe teritoriul Republicii Moldova. Inițiativa a fost votată de deputații din Partidul Socialiștilor și cei din Platforma Pentru Moldova, din care fac parte și deputații Partidului Șor. Deputații din opoziție au părăsit ședința mai devreme, invocând „agenda toxică”, transmite IPN.

Potrivit proiectului, Republica Moldova asigură condițiile necesare pentru utilizarea și dezvoltarea limbii ruse ca limbă de comunicare interetnică în Republica Moldova. Limba rusă, în calitate de limbă de comunicare interetnică se folosește pe teritoriul republicii, alături de limba de stat.

Activitățile de secretariat în organele puterii de stat și administrației publice se vor efectua în limba de stat. La solicitare, se va asigura traducerea în limba rusă. Actele oficiale ale organelor puterii de stat, administrației publice, se vor întocmi și se vor adopta în limba de stat, urmând să fie traduse în limba rusă, iar în UTA Găgăuzia se vor traduce și în limba găgăuză.

Proiectul mai prevede că organele puterii de stat, administrației publice, întreprinderilor, instituțiilor publice vor primi și vor examina cererile scrise sau verbale depuse de cetățeni în limba de stat sau limba rusă.

Related posts

Un nou caz de deces provocat de malarie în Republica Moldova

Albasat

Прокуроры требуют наказания в виде 15 лет лишения свободы для двух бойцов К1, обвиняемых в убийстве

Albasat

Denis Calincov este noul antrenor al echipei Codru

Albasat

Leave a Comment