ALBASAT
Societate

Zeci de mii de persoane au manifestat împotriva lui Lukaşenko la Minsk; Zeci de manifestanţi, arestaţi

Zeci de mii de bieloruși au manifestat din nou, duminică, la Minsk, împotriva realegerii preşedintelui Aleksandr Lukaşenko, relatează AFP, preluată de Agerpres. Protestele continuă de aproape o lună, de la alegerile de pe 9 august, pe care Lukașenko le-a câștigat cu 80% din voturi. Corectitudinea alegerilor este contestată nu numai de către bieloruși, ci și de Uniunea Europeană. Pe de altă parte, Rusia a transmis semnale puternice Occidentului să nu se amestece în chestiunile interne ale Belarusului.

Îmbrăcați în culorile alb şi roşu ale opoziţiei, protestatarii s-au strâns în centrul Minskului, unde a fost desfăşurat un puternic dispozitiv de securitate, cu blindate şi trupe ale armatei în jurul mai multor clădiri importante.

Zeci de manifestanţi au fost arestaţi pe marginea demonstraţiei opoziţiei, care contestă realegerea preşedintelui Aleksandr Lukaşenko, potrivit grupului pentru apărarea drepturilor omului Viasna. Potrivit ONG-ului, 37 de persoane au fost arestate în cursul acestei manifestaţii.

Manifestaţii fără precedent împotriva omului forte de la Minsk, preşedintele Aleksandr Lukaşenko, au izbucnit în urma alegerilor de la 9 august al căror rezultat oficial este contestat de opoziţie.

Aleksandr Lukașenko a avertizat că va avea loc o baie de sânge, în cazul în care opoziția din Belarus obține puterea. El susține că va urma un scenariu similar cu cel din Ucraina, în care țara va fi divizată și va porni un război civil.

Rusia a dat asigurări, prin ministrul său de Externe, Serghei Lavrov, că nu va permite nimănui să-i „smulgă” Belarusul şi a acuzat din nou Occidentul că încearcă să destabilizeze această ţară afectată de manifestaţii de protest după realegerea preşedintelui Aleksandr Lukaşenko.

Miniştrii de Externe din cele 27 de state membre ale Uniunii Europene au ajuns la un acord politic cu privire la instituirea de sancţiuni împotriva a circa 20 de oficiali apropiaţi preşedintelui bielorus Aleksandr Lukaşenko, a anunţat şeful diplomaţiei europene Josep Borrell.

Related posts

Încă 14 400 de doze de vaccin urmează să ajungă mâine în Republica Moldova

Albasat

China a devenit principalul partener comercial al Uniunii Europene

Albasat

Informaţii noi despre cazurile de COVID-19, înregistrate în raionul Nisporeni

Albasat

Leave a Comment