ALBASAT
Actualitate Societate

Ziua Mondială a Donatorului de Sânge este marcată în mai multe orașe din Moldova

Ziua Mondială a Donatorului de Sânge este marcată astăzi la Chișinău, Bălți și la Cahul, dar și în alte localități, unde au loc donări de sânge pentru a completa banca de sânge a Republicii Moldova. Pe parcursul lunii vor avea loc evenimente similare, iar Ministerul Sănătății mizează pe un număr de 15 mii de donări, transmite IPN.

Ministra sănătății, Ala Nemerenco, a remarcat că prin celebrarea celor 20 de ani de donare de sânge se subliniază cât este de important este acest gest voluntar al multor milioane de donatori din lume pentru a avea o bază de sânge și a o folosi când e necesar. În fiecare an în această perioadă, timp de o lună, se organizează campanii pentru exprimarea recunoștinței față de donatori, dar și pentru a colecta cât mai mult sânge, așa ca fiecare instituție să poată interveni atunci când este necesar. Ministra a apreciat implicarea forțelor armate în donarea de sânge și tuturor structurilor MAI, studenților și voluntarilor, medicilor și asistenților medicali.

Potrivit Alei Nemerenco, donarea de sânge subliniază, de fapt, cât de măreți pot fi oamenii, cât de generoși pot fi, ce lucruri importante pot face când sunt împreună. Ministra susține că donarea de sânge salvează vieți, scade indicatorii de mortalitate maternă, mortalitate prenatală, salvează oamenii din accidente teribile rutiere.

În fiecare an, în aceste zile în țară au loc 10 mii de colectări, ceea ce este foarte mult. Își dorește ca în acest an să se ajungă la cifra de 15 mii de colectări.

Coordonatorul programe de sănătate la Biroul OMS în Moldova, Alexandru Voloc, a remarcat că „fiecare dintre noi purtăm un remediu care nu ne costă nimic să-l dăm altora, iar o unitate de sânge salvează trei vieți omenești”. „Acest lucru trebuie să ne ghideze în aspirațiile altruiste, iar donația e primul lucru care majoritatea poate să-l facă”, a spus Alexandru Voloc. În opinia sa, donatorii permanenți sunt o comoară pentru societate și pentru sistemul medical.

Șeful adjunct ad-interim al Ambasadei SUA în Moldova, Jeff Bryan, a spus că transfuzia de sânge joacă un rol esențial în toate sistemele de asistență medicală. Se salvează pacienții cu afecțiuni care le pun viața în pericol și ajută oamenii să aibă o calitate mai bună a vieții. Prin Biroul pentru Populație și Migrațiune, SUA a oferit 5,3 milioane de dolari reprezentantei OMS în Moldova pentru ai sprijini activitatea, de la invazia Rusiei în Ucraina.

Silvia Roșca, vicedirector la Centrul Național de Transfuzie a Sângelui, a remarcat că această zi este o bună ocazie de a aduce un omagiu și recunoștință donatorilor de sânge. „Ne închinăm și plecăciune pentru tor ceea ce faceți pentru sistemul de sănătate”, a spus Silvia Roșca.

În cadrul evenimentului, cei mai activi voluntari donatori de sânge au primit diplome și cupe în semn de apreciere.

Persoana poate dona 450 de mililitri de sânge, de patru-cinci ori pe an, la un interval de minimum două luni între donări. Sângele se recoltează de la persoane sănătoase, care au de la 18 la 60 de ani, iar procedura durează aproximativ zece minute.

Related posts

Виорел Морарь стал обвиняемым. Прокуроры требуют 30 дней ареста

Albasat

Cursul valutar oficial la 24.12.2022

AlbasatTV, Nisporeni

Hub-uri regionale de afaceri sociale vor fi create într-un proiect implementat de Keystone Moldova

AlbasatTV, Nisporeni

Leave a Comment