CEO-ul Facebook, Mark Zuckerberg, a acceptat să ofere explicații în legătură cu scandalul exploatării datelor personale ale utilizatorilor reţelei de socializare de către societatea Cambridge Analytica într-o audiere în Camera americană a Reprezentanţilor pe 11 aprilie, au anunţat aleşi, scrie AFP.
Audierea va avea loc pe 11 aprilie la ora locală 10. (17.00, ora României) în Comisia pentru Comerţ şi Energie din cadrul Camerei, au confirmat preşedintele republican al acesteia Greg Walden şi democratul Frank Pallone, care speră că această audiere „le va permite americanilor să înţeleagă mai bine ceea ce devin datele lor personale online”.
„Apreciem că Zuckerberg acceptă să fie audiat de Comisie şi abia aşteptăm să ne răspundă la întrebări pe 11 aprilie”, au declarat parlamentarii.
Aceasta ar urma să nu fie singura audiere a lui Zuckerberg în Congres, unde cazul Cambridge Analytica a provocat un sacndal.
Societatea folosită de echipa de campanie a lui Donald Trump în 2016 este acuzată că a exploata datele personale a 87 de milioane de utilizatori ai Facebook, fără ca ei să ştie acest lucru.
Tânărul CEO a fost să dea explicaţii în Comisia Juridică a Senatului american pe 10 aprilie, alături de omologii săi de la Google, Sundar Pichai, şi Twitter Jack Dorsey.
Participarea sa nu a fost confirmată, însă senatoarea democrată din California, Dianne Feinstein, a declarat pentru ziarul San Francisco Chronicle că Mark Zuckerberg ar fi acceptat principiul unei audieri în Senat.
Facebook a pierdut 80 de miliarde de dolari din valoarea de piață
Acțiunile Facebook s-au prăbușit din nou, marți, cu 5%, după ce vestea că Mark Zuckerberg va depune mărturie în fața Congresului.
Criza a început în data de 16 martie, atunci când Facebook a anunțat că suspendă contul companiei Cambridge Analytica după ce aceasta a colectat datele personale a peste 50 de milioane de useri, fără ca aceștia să știe. Ieri, însă, Facebook a anunțat că numărul utilizatorilor afectați este de fapt de 87 de milioane, scrie BBC, potrivit căruia aproximativ 1 milion ar fi cetățeni britanici.
Cambridge Analytica este o companie de consultanță politică ce ar fi colaborat inclusiv cu Donald Trump în campania electorală pentru președinția SUA. Firma și-a întins însă tentaculele în toată lumea.
Din 18 martie, valoarea acțiunilor Facebook a scăzut cu 18%, reducând cu 80 de miliarde de dolari valoarea de piață a companiei. Și averea personală a fondatorului Mark Zuckerberg s-a diminuat cu 14 miliarde de dolari de la debutul scandalului, până la 61 de miliarde.
Urmăreşte-ne şi pe FACEBOOK ca să fii la curent cu tot ce mişcă în Nisporeni.