ALBASAT
Fără categorie

13 partide politice nu au raportat cheltuieli de peste 17 milioane de lei, Promo-LEX

Pe parcursul anului 2018, 13 partide politice nu au raportat cheltuieli în cuantum total de peste 17,5 milioane de lei, iar cea mai netransparentă categorie o reprezintă cheltuielile pentru evenimente publice. Constatările se regăsesc într-un raport al Asociației Promo-LEX, prezentat joi, 6 iunie, transmite IPN.

Potrivit Corneliei Călin, analistă a finanțelor, rapoartele de audit intern ale partidelor care au avut venituri de peste un milion de lei relevă concluzii și recomandări formale și lipsite de fond, în mare parte. Mai mult ca atât, multe din aceste rapoarte denotă o neclaritate în ceea ce privește tipul de audit intern solicitat partidelor politice de către autoritatea mandatată. Asociația regretă că instituțiile vizate nu au formulat termene de referință din momentul adoptării legii, pentru ca acestea să fie utilizate de către partidele politice vizate.

Experta a mai spus că un punct critic îl reprezintă ineficiența sancțiunilor pentru încălcarea regulilor de finanțare, amenzile contravenționale fiind prea amici. Ca progres, analista a remarcat creșterea ponderii partidelor care au făcut rapoarte financiare către Comisia Electorală Centrală. Astfel, în 2018, 96% dintre partide, mai exact 44 de partide din 46, au prezentat rapoartele.

O altă concluzie a raportului se referă la finanțarea partidelor politice din partea terților, care este mai evidentă în timpul perioadelor electorale. Ca recomandare, Pavel Postica, director de programe Promo-LEX, a spus că este necesar ca cetățenilor care trăiesc în afara Republicii Moldova să le fie permisă finanțarea partidelor politice. În opinia sa, CEC ar trebui să uniformizeze rapoartele financiare din campania electorală și cele din afara acesteia, iar unele rubrici ar trebui să fie mai clare.

În cadrul evenimentului a mai fost prezentat un raport, la realizarea căruia au fost evaluate activitățile desfășurate de către CEC pe parcursul anului 2018 prin prisma prevederilor Planurilor strategice și anuale. Mariana Focșa, analistă Promo-LEX , a declarat că din cele 31 de acțiuni planificate de CEC în anul 2018, instituția a reușit să execute integral 68% dintre ele, iar parțial – 26% din acțiuni. 6% din acțiuni –au rămas neexecutate.

Prezentă la conferința de presă, Alina Russu, președinta CEC, a spus că recomandările formulate vor fi luate în calcul pentru a îmbunătăți procesele electorale din Moldova. Alina Russu a mai precizat că CEC monitorizează permanent veridicitatea datelor din rapoartele financiare, însă instituția nu are mandat pentru a efectua audit, acesta fiind efectuat de auditori externi.

Related posts

România, sub cod portocaliu de furtuni și cod galben de vânt, după valul de caniculă

AlbasatTV, Nisporeni

Sancțiunile pentru tăierea și vătămarea arborilor în pădurile protejate cresc de 10 ori

AlbasatTV, Nisporeni

Percheziții la proprietarul companiei care a construit blocul din Durlești afectat de incendiu

AlbasatTV, Nisporeni

15 școli din țară vor fi renovate pentru a reduce consumul de energie

AlbasatTV, Nisporeni

Moldova, la 30 de ani în Consiliul Europei. Ceremonie aniversară și timbru poștal special

AlbasatTV, Nisporeni

Canicula se menține miercuri: cod galben la sud și în centrul țării

AlbasatTV, Nisporeni

„Schimbarea nu vine de la sine”: guvernatoarea BNM vrea mai multe femei în poziții de decizie

AlbasatTV, Nisporeni

Tinerii din Moldova pot aplica până pe 28 iulie la „Just Transition Young Voices Awards 2025”

AlbasatTV, Nisporeni

Apa și canalizarea se scumpesc cu până la 10 lei în câteva raioane

AlbasatTV, Nisporeni

Maia Sandu la Varșovia: Parteneriatul dintre Moldova și Polonia este mai solid ca niciodată

AlbasatTV, Nisporeni

Leave a Comment