ALBASAT
Fără categorie

Astăzi au loc alegeri parlamentare și un referendum republican consultativ

Astăzi, în Republica Moldova au loc alegeri parlamentare și un referendum republican consultativ. Secţiile de votare vor fi deschise de la ora 7.00 până la 21.00. Dacă la ora închiderii, în incinta secției de votare mai sunt alegători care nu au reușit să voteze, acestora li se va permite să-și exercite dreptul la vot. Persoanele care din motive de sănătate nu se pot deplasa la secția de votare mai pot solicita și astăzi votarea la locul aflării. Cererile pentru urna mobilă vor fi făcute în scris, până la ora 15.00, şi vor fi însoţite de certificat medical, transmite IPN.

Pe 24 februarie, pentru prima dată în Republica Moldova, cei 101 deputați sunt aleși în baza sistemului electoral mixt, o combinație între sistemul reprezentării proporționale și cel majoritar. 51 de deputați vor fi aleși în baza votului majoritar, în cadrul a 51 de circumscripții uninominale, câte un deputat pentru fiecare circumscripție. Iar 50 de deputați vor fi votați, ca și până acum, pe liste de partid.

În momentul când alegătorii ajung în incinta secției de votare, aceștia trebuie să prezinte operatorului, după caz, fie buletinul de identitate, cu fişa de însoţire care confirmă domiciliul sau reşedinţa titularului pe teritoriul secţiei de votare, sau alte acte, cum ar fi buletinul de identitate provizoriu, cu menţiunile privind cetăţenia Republicii Moldova și domiciliul titularului, legitimaţia de serviciu pentru militarii în termen, livretul eliberat de Centrul Serviciului Civil pentru persoanele care satisfac serviciul civil (de alternativă). În baza actului de identitate, operatorul va verifica în Registrul de Stat al Alegătorilor (RSA) dacă alegătorul nu a mai votat la o altă secție de votare la aceste alegeri.

După verificarea în Registrul de Stat al Alegătorilor, votantul va prezenta membrului biroului electoral al secției de votare actul de identitate, după care va semna în lista electorală în dreptul numelui său, unde vor fi două rubrici una pentru alegerile parlamentare şi altă rubrică pentru referendum. În  fișa de însoțire a buletinului de identitate membrul biroului electoral va aplica ștampila cu mențiunea „Alegeri 24.02.19”, după care alegătorul va primi de la membrul biroului două buletine de vot pentru alegerile parlamentare și alte două buletine pentru referendumul naţional consultativ. Alegătorul are dreptul să decidă dacă va vota la alegerile parlamentare și la referendumul consultativ, sau doar la una dintre ele.

Pentru alegerile pe circumscripția națională, buletinul de vot este de culoare gri afumat. Buletinele pentru circumscripțiile uninominale sunt violete. Pentru referendumul consultativ, galben pal sunt buletinele cu întrebarea: „Sunteți pentru reducerea numărului deputaților în Parlament de la 101 la 61?” și bej sunt buletinele cu întrebarea: „Sunteți pentru ca poporul să poată revoca, demite, din funcții deputații dacă nu-și îndeplinesc corespunzător obligațiile lor?”.

După ce a primit buletinele de vot, alegătorul va merge în cabina de vot și  în fiecare dintre cele două buletine pentru alegerile parlamentare alegătorul va trebui să aplice ştampila cu inscripția: „Votat” în interiorul cercului din patrulaterul cu numele candidatului sau denumirea concurentului electoral pe care dorește să-l voteze. Cercurile din celelalte patrulatere trebuie să rămână curate. În buletinele de vot pentru referendumul consultativ, alegătorul va trebui să aplice ştampila cu inscripţia „Votat” în interiorul unui singur cerc de sub patrulaterul în care este înscris cuvântul „Pentru” sau „Contra”.

În cazul în care alegătorul constată că a deteriorat un anumit buletin de vot sau că, din greșeală, a votat pentru un alt concurent decât cel pentru care a dorit să voteze și nu a introdus buletinul dat în urna de vot, acesta are dreptul să solicite un nou buletin de vot, însă doar o singură dată. Buletinul de vot greșit va fi anulat și acest lucru va fi consemnat în lista electorală precum și în procesul verbal.

Începând cu ora 15.00, cel puțin doi membri ai biroului secției de votare se vor deplasa cu urna mobilă de vot și cu materialul necesar votării la locul unde se află alegătorul. Aceștia pot fi însoțiți de observatori, presă sau de polițist în caz de necesitate.  Persoanele care votează cu urma mobilă vor fi înscriși într-o listă electorală suplimentară, pentru votarea la locul aflării, întocmită de biroul electoral al secției de votare. În lista electorală, în dreptul numelui persoanei respective se face menţiunea: „Votat la locul aflării”.

Agitația electorală este  permisă în ziua alegerilor, exceptând secțiile de votare și intrările în localul votării. Modificări în acest sens au fost votate în lectură finală în ședința Parlamentului din 23 noiembrie 2018.

 

Related posts

Buteliile de gaz din apartamentele transnistrenilor, instrument de infracțiune

AlbasatTV, Nisporeni

Strategia națională de apărare a Republicii Moldova pentru anii 2024-2034, votată de Parlament

AlbasatTV, Nisporeni

Alocațiile veteranilor de război cresc de la 1 ianuarie 2025

AlbasatTV, Nisporeni

Cinci instituții din Rețeaua Școlilor Model, dotate cu table inteligente

AlbasatTV, Nisporeni

Schimbări în cabinetul Maiei Sandu. Președinta a semnat decretul

AlbasatTV, Nisporeni

Celula de criză de la Guvern își începe activitatea

AlbasatTV, Nisporeni

Tarife mai mari la termoficare, la Chișinău și Bălți. Creșterea propusă depășește 700 de lei

AlbasatTV, Nisporeni

Va face pușcărie pentru violul unei copile. Îi era fiică vitregă și avea doar 11 ani

AlbasatTV, Nisporeni

Azi e termenul limită pentru rapoartele fiscale și impozitele pe avere

AlbasatTV, Nisporeni

Cursul valutar oficial la 26.12.2024

AlbasatTV, Nisporeni

Leave a Comment