ALBASAT
Societate

Operatorii sunt gata să restabilească rutele de microbuz suspendate

Consilierul municipal Corneliu Pântea (PUN) a venit cu un apel către Consiliul municipal Chișinău și către primarul general Ion Ceban să inițieze consultări publice pe subiectul transportului în regim maxi-taxi. Alesul local a făcut apel către operatorii care și-au sistat activitatea (e vorba de cinci rute de microbuz) să o reia, cel puțin până la finalizarea dezbaterilor pe acest subiect, transmite IPN.

Președintele Consiliului Asociației Patronale a Operatorilor de Transport Auto Oleg Alexa a reacționat la apelul alesului local, spunând că transportatorii vor participa activ la aceste consultări publice. „Reacționăm pozitiv la apelul d-lui Pîntea Corneliu de a restabili funcționalitatea rutelor municipale, care și-au întrerupt activitatea la data de 2 martie 2020, până vom găsi o soluție acceptabilă pentru călători și transportatori în cadrul negocierilor publice”, menționează Oleg Alexa într-un mesaj făcut public.

Președintele Asociației Patronale a Operatorilor de Transport Auto spune că rutele nr. 108, 178, 135 și 175 ar putea fi restabilite cel puțin parțial, începând cu ziua de luni, 9 martie, iar în privința rutei de microbuz nr. 129 nu poate fi luată deocamdată o

decizie.

 

Related posts

Încă 15 cazuri confirmate de COVID-19. Bilanțul ajunge la 109

Albasat

Sergiu Litvinenco: Poliția a intervenit corect. Alexandru Postica: Decizia CSE este abuzivă

AlbasatTV, Nisporeni

OMS: Carantina ar putea fi evitată dacă 95% dintre oameni ar purta mască de protecție, în loc de 60% ca acum

Albasat

Leave a Comment