Cetățenii Republicii Moldova pot intra în Ucraina, inclusiv cu scopul tranzitării teritoriului ucrainean, dacă vor prezenta obligatoriu la punctul de trecere a frontierei de stat polița de asigurare medicală, care să acopere costurile unui eventual tratament pentru COVID-19 și/sau costurile privind cheltuielile de carantină, transmite IPN cu referire la un comunicat de presă al Ministerului Afacerilor Externe și Integrării Europene.
Totodată, cetățenii moldoveni vor trebui să prezinte și rezultatul negativ al testării COVID-19 (prin metoda PCR), efectuat nu mai târziu de 72 ore înainte de trecerea frontierei de stat, sau rezultatul negativ al testului rapid pentru determinarea antigenului coronavirusului SARS-CoV-2 (RAT), efectuat nu mai târziu de 72 ore înainte de trecerea frontierei de stat, sau certificatul ce confirmă primirea unui curs complet de vaccinare contra COVID-19, cu vaccinuri care sunt incluse în lista OMS, eliberat în limba engleză sau cu traducere în limba engleză.
Aceste documente nu sunt necesare pentru copiii cu vârsta până la 12 ani.
În absența poliței de asigurare și/sau a unui document din cele enumerate, trecerea frontierei de stat pentru intrare sau tranzit va fi refuzată.
- Maia Sandu, la Praga: Cehia rămâne un susținător constant al parcursului european al Moldovei
- Moldova și China discută lansarea unei curse aeriene directe pentru facilitarea călătoriilor
- Aproximativ 100 de școli din țară urmează să fie reorganizate în acest an
- Eroii români, comemorați la Vărzărești de Ispas
- Schimb de experiență și bune practici educaționale la Gimnaziul „Alexandru cel Bun” din Vărzărești

