ALBASAT
Nisporeni Societate

IP Nisporeni s-a alăturat Campaniei „16 zile de activism împotriva violenței în bază de gen”

Inspectoratul de Poliție Nisporeni s-a alăturat Campaniei „16 zile de activism împotriva violenței în bază de gen” cu activități zilnice, în scopul prevenirii și combaterii violenței pe criterii de gen.

Scopul campaniei constă în prevenirea şi combaterea violenţei pe criterii de gen prin creşterea gradului de conştientizare a diferitelor tipuri de violenţă, dezrădăcinarea acestui flagel, aplicarea mecanismelor disponibile de prevenire şi combatere la nivel comunitar, regional şi naţional.

„Activitățile desfășurate  au  drept  scop  creșterea  gradului  de conștientizare și de a mobiliza societatea pentru a preveni violența, căci  datoria  noastră este de a  ne intensifica eforturile pentru a găsi soluții și pentru a lua măsuri întru stoparea acestui fenomen global, cu un impact negativ asupra vieții și sănătății femeilor și fetelor”, menționează IP Nisporeni.

Obiectivul principal al acestei Campanii este definitivat prin informarea publicului cu privire la violenţa bazată pe gen, atât la nivel naţional şi local, în vederea eliminării tuturor formelor de violenţă, sensibilizarea opiniei publice cu privire la cadrul legal-normativ existent în prevenirea şi combaterea violenţei în familie, precum şi protecţia victimelor, mobilizarea autorităţilor centrale şi locale, organizaţiilor neguvernamentale şi a comunităţii de a participa activ la prevenirea şi combaterea violenţei bazate pe gen şi a violenţei în familie.

Campania se desfășoară în perioada 25 noiembrie-10 decembrie și este inițiată de Inspectoratul General al Poliției, în contextul marcării Zilei Internaţionale pentru Eliminarea Violenţei Împotriva Femeilor la 25 noiembrie şi în contextul celebrării Zilei Internaţionale a Drepturilor Omului, fiind stabilită o conexiune simbolică între eliminarea violenţei împotriva femeilor și copiilor cu drepturile omului.

Related posts

Percheziții la sediul PCCOCS, efectuate de procurori în dosarul Alexandr Stoianoglo

Albasat

Elevii din Nisporeni s-au alăturat Campaniei naționale „Săptămâna de luptă împotriva traficului de ființe umane”

AlbasatTV, Nisporeni

Canada a autorizat vaccinul anti-Covid Pfizer pentru copiii cu vârste între 12 și 15 ani și devine prima țară care face asta

Albasat

Leave a Comment