Guvernul de la Chișinău își dorește să poată emite ordonanțe de urgență. Pentru a putea face acest lucru, executivul va veni cu inițiativa de a modifica Constituția. Despre aceasta a anunțat miercuri premierul Natalia Gavrilița la ședința cabinetului de miniștri, transmite IPN.
„Am avut o discuție în cadrul ședinței Comisiei pentru Situații Excepționale de astăzi despre necesitatea modificării Constituției ca să avem un mecanism cum ar fi ordonanțele de urgență și care ne-ar permite să luăm decizii prompte”, a menționat Natalia Gavrilița.
Ministrul justiției, Sergiu Litvinenco, a declarat că acest instrument se regăsește în alte sisteme de drept. Ordonanțele de urgență sunt acte ale Guvernului, dar care au putere de lege. „De exemplu în România aceste ordonanțe de urgență se supun controlului parlamentar, urmează a fi aprobate sau respinse, dar după intrarea lor în vigoare, care este imediată. Sunt supuse și controlului constituționalității în vederea verificării corespunderilor Constituției”, afirmă ministrul.
Potrivit lui, în prezent este nevoie să fie instituită starea de urgență pentru a permite Comisiei pentru Situații de Urgență să ia decizii prompte în scopul remedierii unor situații de urgență. „Merită a fi examinată oportunitatea completării Constituției cu acest instrument (ordonanța de urgență). Cunoaștem care este procedura de revizuire a Constituției. Este nevoie de un proiect înregistrat, care trebuie să treacă avizarea la Curtea Constituțională. Ulterior, șase luni el nu poate fi votat. Doar după șase luni poate fi votat cu condiția că sunt întrunite acele două treimi de voturi pe care o cere Constituția”, a mai spus ministrul Sergiu Litvinenco.
- Sport, familie și distracție la Nisporeni! Festivalul „Sport prin Generații” te așteaptă la Parcul „La Moară”
- Femeie din Bălți, înșelată cu peste un milion de lei prin escrocherie telefonică
- O dronă rusească a lovit un tren de pasageri în regiunea Odesa. Mecanicul și asistentul lui au fost uciși
- Inflația a ajuns la 6,68% în trimestrul II. BNM prognozează noi creșteri până la sfârșitul anului
- Reforma „Restart în educație” va fi amânată până în 2028 în Chișinău, Bălți și Găgăuzia

