Un caz de pestă porcină africană a fost înregistrat într-o exploatație de porcine amplasată în extravilanul localității Soltănești, raionul Nisporeni, anunță Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor într-un comunicat de presă.
Comisia pentru Situații Excepționale al raionul Nisporeni a instituit măsuri de carantină, sunt în desfășurare măsurile de eradicare a focarului cu implicarea tuturor structurilor raionale și specialiștilor de la nivelul central al ANSA. În jurul focarului au fost stabilite zonele de restricții (zona de protecție 3 km şi zona de supraveghere 10 km).
Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor a anunțat structurile abilitate de la nivel național și din cadrul Uniunii Europene, Organizația Mondială a Sănătății Animalelor, precum și alți parteneri externi, despre apariția focarului de pestă porcină africană pe teritoriul Republicii Moldova.
În acest context, Agenția solicită proprietarilor de porcine să informeze urgent subdiviziunile sale teritoriale pentru siguranța alimentelor, medicii veterinari sau autoritățile publice locale, în cazul îmbolnăvirii și pieirii animalelor sau a depistării cadavrelor de mistreți. La fel, solicită proprietarilor de porci să nu utilizeze în hrana acestora resturi culinare și să respecte cerințele minime de biosecuritate.
Iar cetățenii sunt îndemnați să nu cumpere produse alimentare din carne de porc din țările vecine în scopul aducerii acestora în Republica Moldova, deoarece acestea vor fi confiscate și distruse, din motivul riscului pe care îl reprezintă.
- Bustul lui Vladimir Bogos, inaugurat la Boldurești, Nisporeni: memoria unui deputat al Sfatului Țării, păstrată în localitatea natală
- Aproape 130 de containere maritime ar fi fost introduse prin contrabandă în Moldova. Patru persoane, cercetate penal
- După gaze, se scumpește și căldura. Tarifele cresc cu peste 50% la Chișinău și Bălți
- Protest la sediul ANRE față de majorarea tarifului la gaz
- Gazul se scumpește din 1 octombrie. Consumatorii casnici vor achita 26,14 lei pentru un metru cub

